StiripesurseȘtirile zileiFrontiera moldo-română este sufocată de aglomeraţie

Frontiera moldo-română este sufocată de aglomeraţie

Publicat:

Asociația Patronală a Industriei Turismului din Republica Moldova (APIT) solicită autorităților măsuri urgente pentru fluidizarea traversării frontierei moldo-române de către autocarele turistice și grupurile organizate de pasageri. Potrivit organizației, timpii mari de așteptare afectează activitatea agențiilor de turism, transportatorilor și turiștilor.

APIT anunță că a transmis un demers către instituțiile competente din Republica Moldova, prin care solicită inițierea unui dialog cu autoritățile din România, inclusiv cu Poliția de Frontieră Română, pentru identificarea unor soluții care să reducă timpul de procesare a grupurilor turistice organizate.

Solicitarea vine în urma mai multor sesizări primite din partea companiilor de transport, agențiilor de turism și touroperatorilor.

Potrivit asociației, întârzierile înregistrate la punctele de trecere a frontierei Leușeni–Albița, Sculeni–Sculeni, Cahul–Oancea și Giurgiulești–Galați afectează desfășurarea programelor turistice, excursiilor organizate, conexiunilor internaționale și, implicit, calitatea serviciilor oferite turiștilor.

APIT atrage atenția că situația capătă o importanță și mai mare în contextul implementării sistemului european Entry/Exit System (EES), care presupune proceduri suplimentare de înregistrare și verificare la frontiera externă a spațiului Schengen.


Asociația subliniază că o atenție deosebită trebuie acordată grupurilor organizate de copii și elevi, care călătoresc frecvent în România pentru excursii educaționale, culturale, sportive sau recreative.

Reprezentanții industriei turistice precizează că nu solicită derogări de la controalele de frontieră și nici diminuarea măsurilor de securitate, ci identificarea unor soluții practice, previzibile și conforme standardelor europene pentru procesarea mai eficientă a grupurilor organizate.

„Turismul organizat are nevoie de mobilitate, predictibilitate și cooperare instituțională”, menționează APIT.

Asociația își exprimă disponibilitatea de a participa la dialogul cu autoritățile și susține că este pregătită să contribuie la identificarea unor soluții concrete în beneficiul cetățenilor, turiștilor și al industriei turismului din Republica Moldova.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

THE FINANCIAL TIMES: Putin își epuizează opțiunile

Va fi vrând conducătorul rus să-și întețească războiul - dar e mai dificil decât pare. Peste Sankt Petersburg s-a ridicat fumul în weekendul trecut: dronele...

Laureat al Premiului Nobel: Inteligența artificială nu va readuce boomul productivității în economiile occidentale

Inteligenţa artificială (AI) nu va readuce economiile occidentale la era creşterii rapide a productivităţii, care este posibil să fi dispărut pentru totdeauna, spune un...

România, Cipru și Spania primesc bani de la UE pentru a face față dezastrelor naturale recente

Parlamentul European a aprobat utilizarea a 144,1 milioane EUR din fonduri UE pentru a sprijini Spania, România și Cipru după incendiile forestiere, inundațiile și...

Grecia instalează bariere plutitoare pe plaje pentru a opri invazia de pești-iepure

Autoritățile din Grecia instalează primele bariere plutitoare pentru a proteja plajele de peștele-balon argintiu, specie invazivă și extrem de toxică care distruge echipamentele pescarilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.