StiripesurseȘtirile zileiFrontiera moldo-română este sufocată de aglomeraţie

Frontiera moldo-română este sufocată de aglomeraţie

Publicat:

Asociația Patronală a Industriei Turismului din Republica Moldova (APIT) solicită autorităților măsuri urgente pentru fluidizarea traversării frontierei moldo-române de către autocarele turistice și grupurile organizate de pasageri. Potrivit organizației, timpii mari de așteptare afectează activitatea agențiilor de turism, transportatorilor și turiștilor.

APIT anunță că a transmis un demers către instituțiile competente din Republica Moldova, prin care solicită inițierea unui dialog cu autoritățile din România, inclusiv cu Poliția de Frontieră Română, pentru identificarea unor soluții care să reducă timpul de procesare a grupurilor turistice organizate.

Solicitarea vine în urma mai multor sesizări primite din partea companiilor de transport, agențiilor de turism și touroperatorilor.

Potrivit asociației, întârzierile înregistrate la punctele de trecere a frontierei Leușeni–Albița, Sculeni–Sculeni, Cahul–Oancea și Giurgiulești–Galați afectează desfășurarea programelor turistice, excursiilor organizate, conexiunilor internaționale și, implicit, calitatea serviciilor oferite turiștilor.

APIT atrage atenția că situația capătă o importanță și mai mare în contextul implementării sistemului european Entry/Exit System (EES), care presupune proceduri suplimentare de înregistrare și verificare la frontiera externă a spațiului Schengen.


Asociația subliniază că o atenție deosebită trebuie acordată grupurilor organizate de copii și elevi, care călătoresc frecvent în România pentru excursii educaționale, culturale, sportive sau recreative.

Reprezentanții industriei turistice precizează că nu solicită derogări de la controalele de frontieră și nici diminuarea măsurilor de securitate, ci identificarea unor soluții practice, previzibile și conforme standardelor europene pentru procesarea mai eficientă a grupurilor organizate.

„Turismul organizat are nevoie de mobilitate, predictibilitate și cooperare instituțională”, menționează APIT.

Asociația își exprimă disponibilitatea de a participa la dialogul cu autoritățile și susține că este pregătită să contribuie la identificarea unor soluții concrete în beneficiul cetățenilor, turiștilor și al industriei turismului din Republica Moldova.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Când va muri ultima plantă de pe Pământ. Perspectivele sunt mai puțin sumbre decât se credea

Plantele au supraviețuit extincțiilor în masă, schimbărilor climatice și unor transformări uriașe ale planetei. Dar nici ele nu vor rezista la nesfârșit. Folosind modele climatice...

Hora satului ar putea fi inclusă într-un dosar UNESCO

Hora satului ar putea ajunge pe lista elementelor de patrimoniu cultural imaterial propuse pentru recunoaștere UNESCO. Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial a...

Vulpile invadează curțile oamenilor la Ialoveni

Vulpile devin oaspeți tot mai frecvenți în gospodăriile oamenilor din Ialoveni, animalele făcându-și vizuini chiar în curțile localnicilor. Deseori, animalele pot fi observate plimbându-se...

Mizerie de nedescris în blocul alimentar al Spitalului Bălți. Ministrul pleacă în inspecţie

Ministrul Sănătății, Emil Ceban, va merge la Spitalul Clinic Bălți pentru a verifica situația din blocul alimentar, după ce pe rețelele sociale au fost...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.