StiripesursePoliticăMihai Popșoi: 'Republica Moldova este tot mai respectată pe plan internațional'

Mihai Popșoi: ‘Republica Moldova este tot mai respectată pe plan internațional’

Publicat:

Republica Moldova beneficiază de mai mult sprijin și deschidere din partea partenerilor europeni, iar acest lucru se reflectă atât în investițiile externe, cât și în apropierea de Uniunea Europeană, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, în cadrul unei emisiuni, transmite MOLDPRES.

„Republica Moldova este o țară din ce în ce mai auzită, respectată. Poziția noastră este luată în calcul de partenerii noștri europeni”, a afirmat astăzi Mihai Popșoi în cadrul emisiunii EUROSECURITATE de la Vocea Basarabiei.

Citește și: Cresc cheltuielile pentru apărare

Ministrul a comparat poziția Republicii Moldova cu cea a unui stat care, deși nu are „cea mai mare categorie de greutate”, reușește să obțină rezultate diplomatice importante datorită relațiilor dezvoltate cu partenerii externi.

Șeful diplomației moldovenești a menționat că sprijinul extern pentru Republica Moldova s-a concretizat prin organizarea unor evenimente internaționale la Chișinău, vizitele recente ale liderilor europeni și susținerea financiară oferită pentru dezvoltarea economiei și consolidarea securității energetice.


Potrivit lui Mihai Popșoi, printre beneficiile concrete pentru cetățeni se numără programul „Roaming ca acasă” și aderarea Republicii Moldova la sistemul european de plăți SEPA.

„Acum, când mergem în spațiul european, nu mai plătim acele sume exorbitante pentru roaming”, a declarat ministrul.

El a adăugat că transferurile bancare internaționale au devenit considerabil mai ieftine după conectarea la sistemul european de plăți.

În cadrul emisiunii, Mihai Popșoi a afirmat că schimbarea percepției externe asupra Republicii Moldova a început înaintea războiului din Ucraina și a fost influențată de schimbările politice și reformele democratice din ultimii ani.

„Republica Moldova a început să fie privită altfel”, a spus ministrul, care a amintit că în trecut țara era asociată cu „furtul miliardului”, traficul de ființe umane și instabilitatea politică. În prezent însă, potrivit lui, Republica Moldova este percepută drept „o țară mică cu inimă mare”, inclusiv datorită modului în care cetățenii au primit refugiații ucraineni.

Vezi și: Moldova nu își poate asigura independența alimentară

Mihai Popșoi a mai declarat că reformele în justiție, consolidarea statului de drept și măsurile de combatere a propagandei au contribuit la îmbunătățirea imaginii Republicii Moldova pe plan extern. El a invocat și clasamentul Reporterilor fără Frontiere, potrivit căruia Republica Moldova este cel mai bine poziționat stat din regiune la capitolul libertatea presei.

„Un lucru este cert: Republica Moldova merge în direcția corectă”, a declarat ministrul Afacerilor Externe, precizând că reformele structurale necesită timp, însă rezultatele sunt deja observate atât de cetățeni, cât și de partenerii externi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.