StiripesurseȘtirile zileiAtenţie, ambrozia provoacă rinita alergică și astm

Atenţie, ambrozia provoacă rinita alergică și astm

Publicat:

Autoritățile au lansat campania anuală de prevenire și combatere a ambroziei, o plantă invazivă care afectează atât sănătatea populației, cât și culturile agricole. Specialiștii atrag atenția că ambrozia se răspândește rapid nu doar pe terenurile agricole, ci și în grădini, pe șantiere, loturi abandonate și în alte spații neîngrijite din localități.

Polenul plantei este considerat unul dintre cei mai puternici alergeni și provoacă un număr tot mai mare de reacții alergice în perioada de înflorire. Potrivit medicului alergolog Cristina Toma, cele mai frecvente manifestări sunt rinita alergică, rinoconjunctivita și astmul bronșic, transmite moldova1.md.

Specialista recomandă persoanelor care prezintă simptome respiratorii să consulte un medic alergolog pentru investigații și teste specifice, care pot confirma sensibilizarea la polenul de ambrozie.

Medicii explică faptul că temperaturile ridicate, vântul puternic și furtunile favorizează dispersarea polenului, iar expunerea îndelungată poate agrava simptomele alergice. Din acest motiv, evitarea sau reducerea contactului cu alergenul rămâne una dintre cele mai eficiente măsuri de protecție.

Pentru a limita expunerea, specialiștii recomandă evitarea plimbărilor în zonele unde ambrozia este răspândită, menținerea geamurilor închise în perioada de polenizare, utilizarea aparatelor de aer condiționat și evitarea uscării hainelor în aer liber. De asemenea, persoanele alergice sunt sfătuite să poarte mască și ochelari de protecție atunci când petrec mult timp în exterior și să facă duș după întoarcerea acasă.


În ceea ce privește tratamentul, medicii menționează că simptomele pot fi controlate cu ajutorul antihistaminicelor și al sprayurilor nazale pe bază de corticosteroizi. Totodată, imunoterapia alergen-specifică, cunoscută și sub denumirea de vaccin antialergic, este considerată singura metodă care poate modifica evoluția bolii pe termen lung.

Potrivit specialiștilor, rinita alergică poate afecta semnificativ calitatea vieții, provocând tulburări de somn, dificultăți în desfășurarea activităților zilnice și limitarea activităților în aer liber. În lipsa unui tratament adecvat, aceasta poate duce la complicații precum sinuzite cronice, otite sau chiar la apariția astmului bronșic alergic.

Medicii recomandă consultarea unui specialist în cazul apariției unor simptome precum dificultăți de respirație, respirație șuierătoare sau tuse persistentă, pentru stabilirea precoce a diagnosticului și inițierea tratamentului corespunzător.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.