StiripesurseDiasporaBrexit: Proiectul de acord al premierului Theresa May este total greşit...

Brexit: Proiectul de acord al premierului Theresa May este total greşit (Dominic Raab)

Publicat:

Fostul ministru britanic pentru Brexit Dominic Raab a declarat duminică că proiectul de acord al premierului Theresa May este total greşit, apreciind că încă se poate schimba cursul acordului, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Raab, care a demisionat joi declarând că nu poate susţine proiectul de acord, a declarat că o va susţine pe premierul britanic Theresa May în cazul unui vot de încredere. El a apreciat că discuţiile privind conducerea conservatorilor distrag atenţia într-un moment în care guvernul ar trebui să se concentreze pe Brexit.

Citește și : Doi morţi în urma prăbușirii unui avion din timpul celui De-al Doilea Război Mondial în Texas

“Încă mai cred că se poate ajunge la o înţelegere, dar este foarte târziu şi trebuie să schimbăm cursul”, a declarat Raab pentru BBC, adăugând că schimbările ar trebuie făcute înainte ca proiectul de acord să fie prezentat parlamentului deoarece unii parlamentari nu l-ar susţine în actuală formă. “Este foarte important să acţionăm acum”, a subliniat el.

Dominic Raab şi-a dat demisia joi în semn de protest faţă de acordul prim-ministrului Theresa May pentru ieşirea din UE. Raab a spus că planul Theresei May ameninţă integritatea Marii Britanii. El a mai afirmat că aranjamentul privind Irlanda de Nord este acum punctul de pornire pentru convorbiri privind viitoarele relaţii, care vor prejudicia grav a doua fază a negocierilor.


Citește și : Bilanțul incendiilor din California – 76 de morți și aproape 1300 de oameni dispăruți

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.