StiripesurseDiasporaCentenarul Independenței Letoniei a fost sărbătorit cu o paradă militară şi...

Centenarul Independenței Letoniei a fost sărbătorit cu o paradă militară şi festivaluri

Publicat:

Letonia a sărbătorit duminică 100 de ani de independenţă cu o paradă militară şi petreceri, concerte, expoziţii şi alte evenimente în întreaga ţară, relatează dpa, potrivit Agerpres.

Ţara baltică şi-a proclamat independenţa pe 18 noiembrie 1918 după ce s-a aflat sub conducerea unor puteri străine, inclusiv a Germaniei şi Rusiei, de la sfârşitul secolului al 18-lea.

Citește  și : Malta: Asasinii jurnalistei Daphne Caruana Galizia au fost identificaţi

“În aceşti 100 de ani, am luptat pentru independenţa statului nostru şi ne-am ridicat pentru libertatea de a ne hotărî destinul. Astăzi putem să fim mândri de realizările ţării noastre”, a declarat într-un mesaj video preşedintele Raimonds Vejonis.

Duminică dimineaţă, steagul Letoniei a fost înălţat în cadrul unei ceremonii la Monumentul Libertăţii din Riga şi în numeroase alte oraşe.


Militari letoni au mărşăluit pe străzile capitalei Riga alături de soldaţi din alte state NATO. La paradă au fost prezenţi preşedintele leton Raimonds Vejonis, precum şi premierii Estoniei, Finlandei şi Islandei.

Citește  și : Trump afirmă că nu vrea să asculte înregistrarea „foarte violentă” a uciderii jurnalistului Khashoggi

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.