StiripesurseȘtirile zileiDetalii despre dronele navale după misiunea reuşită de salvare a piloţilor...

Detalii despre dronele navale după misiunea reuşită de salvare a piloţilor americani de elicopter

Publicat:

După ce o dronă navală a salvat a doi membri ai echipajului unui elicopter american Apache, forţa operaţională Task Force 59 a marinei militare a SUA a ajuns în centrul atenţiei, iar Reuters a publicat informaţii despre categoria respectivă de vehicule maritime fără pilot.

Task Force 59, înfiinţată în 2021, cu baza în Bahrein, este subordonată Comandamentului Central al Forţelor Navale (NAVCENT), care coordonează operaţiunile navale americane în Orientul Mijlociu.

Forţa respectivă a testat şi desfăşurat în regiune o flotă tot mai mare de drone navale, în cadrul eforturilor Pentagonului de a dezvolta vase autonome ca active rentabile cu reacţie rapidă, în ciuda unor probleme tehnice şi a unor insuccese remarcabile.

Statele Unite dispun de drone navale atât la suprafaţa mării, cât şi în submersie. Fiecare model este proiectat pentru anumite roluri şi misiuni.

Dronele de suprafaţă sunt de dimensiuni diferite – cele mai mici au cinci metri lungime, formă alungită şi viteză ridicată, cum este cazul Global Autonomous Reconaissance Craft (GARC – vas autonom de recunoaştere globală), folosite în porturi, de-a lungul coastelor şi în jurul navelor. Modelele mai mari, cum ar fi L3Harris Arabian Fox MAST-13, pot efectua recunoaşteri şi pot asigura sprijin la fixarea ţintelor şi transmisia comunicaţiilor pe mare.


Marina militară americană dispune de drone subacvatice din clasele mare, medie şi mică, fiecare pentru anumite misiuni şi adâncimi. Dronele submersibile mari pot parcurge mii de kilometri autonom, în timp ce modelele mici sunt folosite în misiuni pe distanţe mai scurte, cum ar fi detectarea minelor.

Multe din dronele dezvoltate şi desfăşurate de SUA sunt clasificate ca secrete, iar sistemele care ajung cunoscute public tind să dispară rapid din atenţie.

Pe lângă supravegherea şi urmărirea inamicului sau deminare, dronele navale pot fi proiectate şi pentru misiuni de atac sau legate de luptă.

NAVCENT a declarat agenţiei Reuters că operaţiunea de salvare de luni noaptea a fost efectuată de o dronă, însă nu a precizat modelul. Unul din scenariile posibile, potrivit agenţiei de presă citate, este că la locul prăbuşirii elicopterului Apache al armatei terestre a SUA a sosit o dronă de dimensiuni mari, iar cei doi militari au urcat la bord.

Dintre dronele navale de succes, cea care şi-a dovedit cel mai mult capacităţile în luptă este însă cea ucraineană Magura V5, care a scufundat multe nave de luptă ruseşti, iar în decembrie 2024 a doborât un elicopter al Rusiei – primul succes al unei drone maritime împotriva unei aeronave.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Valeriu Chiveri s-a întâlnit cu ambasadorul Canadei

Viceprim-ministrul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, a avut astăzi o întrevedere cu E.S. dl Gavin Buchan, Ambasadorul Canadei în Republica Moldova, cu reședința la București,...

Un studiu ignorat de autorităţile americane, despre efectele alcoolului asupra sănătăţii, publicat într-o revistă independentă

Un studiu care a constatat că chiar şi un consum moderat de alcool poate creşte riscurile pentru sănătate a fost publicat integral într-o revistă...

Fermierii din Rezina se alătură protestelor din 12 iunie

Agricultorii din raionul Rezina vor ieși la protest vineri, 12 iunie, devenind astfel al treilea grup de fermieri care anunță acțiuni de protest, după...

Dezgheț ungar, îngheț slovac: Cum ar putea era post-Orban să răcească relațiile de-a lungul Dunării

Alianța dintre Viktor Orban și Robert Fico a ținut ascunse multă vreme tensiunile slovaco-ungare. Dar, cu ascensiunea lui Peter Magyar în Ungaria și problemele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.