Prim-ministrul Alexandru Munteanu a avut o întrevedere cu președintele Republicii Slovenia, Natasa Pirc Musar, în care au discutat despre integrarea europeană a R. Moldova și schimbul de expertiză între cele două state.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, discuțiile s-au axat pe sprijinul Sloveniei pentru parcursul european al Republicii Moldova și pe consolidarea cooperării dintre cele două state.
Prim-ministrul Alexandru Munteanu a accentuat importanța valorificării experienței Sloveniei, stat membru al Uniunii Europene din 1 mai 2004, în domeniul negocierilor de aderare, consolidării instituționale și alinierii la standardele europene. În acest context, a fost reiterat interesul pentru continuarea schimbului de expertiză în domeniul integrării europene între instituțiile de profil ale celor două state.
„Șeful Executivului de la Chișinău a apreciat rolul activ al Sloveniei în dezvoltarea relațiilor bilaterale și a mulțumit autorităților de la Ljubljana pentru susținerea constantă acordată Republicii Moldova în procesul de integrare europeană.
De asemenea, a fost apreciată asistența oferită de Slovenia prin proiecte de dezvoltare în domenii precum agricultura, susținerea antreprenoriatului și protecția mediului. Părțile au discutat despre avansarea cooperării în domeniul turismului, precum și despre dezvoltarea cadrului juridic bilateral în domenii precum migrația, securitatea socială și cultura”, se mai menționează în comunicat.
În context, Alexandru Munteanu a subliniat angajamentul ferm al Guvernului de a continua reformele și de a avansa pe calea integrării europene.
La rândul său, Președinta Natasa Pirc Musar a reconfirmat sprijinul Republicii Slovenia pentru agenda europeană a R. Moldova și pentru extinderea cooperării bilaterale.











