Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis cod portocaliu și galben de ploi puternice. Avertizarea este valabilă pentru perioada 11 iunie (15:30) – 12 iunie (21:00).
În perioada sus-menționată, în raioanele din nordul R. Moldova, precum și în sud-estul și sud-vestul statului, va fi instituit codul portocaliu. În aceste zone, vor cădea averse foarte puternice. Prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 50–79 l/m².
În centrul și unele raioane din sudul R. Moldova va fi instituit codul galben. Sunt prevăzute ploi de scurtă durată însoțite de descărcări electrice, izolat averse puternice (15–49 l/m²) cu grindină și vijelii în rafale de până la 15–20 m/s.
În acest context, autoritățile îndeamnă cetățenii să respecte următoarele recomandări în vederea prevenirii situațiilor de risc:
- nu vă adăpostiți sub arbori, stâlpi de electricitate sau construcții instabile;
- evitați aflarea în aer liber pe timp de ploaie, precum și deplasarea în zone deschise sau expuse vijeliei;
- asigurați obiectele care pot fi luate de vânt;
- deconectați aparatele electrice în timpul descărcărilor electrice;
- nu parcați autovehiculele sub copaci, panouri publicitare sau în apropierea firelor electrice;
- nu traversați străzi sau drumuri inundate;
- opriți autovehiculul în locuri sigure în cazul scăderii bruște a vizibilității;
- supravegheați copiii și nu îi lăsați să se joace în apropierea copacilor sau apelor curgătoare.
În cazul apariției situațiilor de urgență, cetățenii sunt rugați să anunțe imediat Serviciul 112.











