Președintele Comisiei securitate din cadrul Legislativului, Lilian Carp, susține că inclusiv angajați din structurile de forță au căzut pradă escrocilor care i-au contactat prin telefon sau online, lăsând, astfel, zeci de moldoveni fără milioane de lei.
„Noroc că a văzut-o cineva pe o doamnă, că a scăpat banii jos când îi ducea la bancă și după camerele de luat vederi s-a solicitat ca să vadă cine e. Au sunat, ea deja făcea transfer”, a relatat Carp, la audierile din Parlament pe acest subiect, potrivit unimedia.
Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate
„La mine au ajuns și cazuri când oameni angajați în structurile de forță și-au dat și ei banii de acasă. Asta mă uimește -angajați în instituțiile de forță, care cumva trebuie să combată acest fenomen, își dau banii de acasă. Aceasta e pur și simplu.. Noroc că a văzut-o cineva pe o doamnă, nu voi spune de la ce instituție, că a scăpat banii jos când îi ducea la bancă și cineva a văzut-o și după camerele de luat vederi s-a solicitat ca să vadă cine e. Au sunat, ea era deja la bancă, făcea transfer. Și lucrează în instituțiile de forță. Oamenii care trebuie să lupte cu acest fenomen . De aceea, vreau ca noi cu toții împreună să vedem care sunt soluțiile, ca să combatem și să stopăm cât de mult putem acest fenomen. Totodată, înțelegem că, comunicarea publică este cea mai importantă””, a declarat Lilian Carp, președintele Comisiei securitate, la audierile din Parlament pe escrocheriile telefonice, care au lăsat zeci de moldoveni fără milioane de lei.











