StiripesurseȘtirile zileiŢările UE au convenit să menţină compensaţiile plătite pasagerilor pentru întârzierile...

Ţările UE au convenit să menţină compensaţiile plătite pasagerilor pentru întârzierile zborurilor

Publicat:

Ţările Uniunii Europene au convenit să menţină pragul actual de trei ore pentru întârzierea zborurilor pentru compensare în următorul set de drepturi ale pasagerilor aerieni din UE şi să solicite o mai mare transparenţă a preţurilor pentru bagajele de mână, a declarat reporterilor un diplomat de rang înalt al blocului comunitar, conform Reuters şi stiripesurse.ro.

Cele 27 de state membre vor trimite acum propunerea Parlamentului European, care o va evalua începând de luni, a spus diplomatul.

Parlamentul European şi ţările membre ale UE au avut un dezacord asupra unui pachet de măsuri propus iniţial de Comisia Europeană, în urmă cu mai bine de un deceniu.

Comisia propusese ridicarea pragului de compensare la patru ore, iar statele membre au încercat să plafoneze suma la 500 de euro.

Conform normelor în vigoare din 2004, pasagerii zborurilor cu întârzieri de peste trei ore pot solicita compensaţii de la 250 de euro până la 600 de euro, în funcţie de durata zborului.


Statele membre au decis să menţină situaţia actuală în ceea ce priveşte chestiunea controversată a compensaţiilor pentru întârzieri. Această problemă a pus în opoziţie companiile aeriene, care au cerut mai multă flexibilitate pentru a rămâne competitive, şi asociaţiile pentru protecţia consumatorilor.

În ceea ce priveşte cealaltă problemă controversată – taxele percepute de unele companii aeriene pentru bagajele de mână -, statele membre au propus obligarea companiilor aeriene să includă taxele pentru bagajele de mână în preţul de bază al biletelor, cu posibilitatea de a oferi reduceri consumatorilor care nu vor acest lucru. Măsura îşi propune să îmbunătăţească transparenţa şi comparabilitatea preţurilor.

Aceste taxe au fost larg criticate de asociaţiile pentru drepturile consumatorilor din întreaga UE şi au declanşat o bătălie politică în 2024, când Ministerul spaniol pentru Drepturile Consumatorilor a amendat companiile aeriene low-cost cu 179 de milioane de euro pentru că le-au perceput. Companiile aeriene fac apel împotriva amenzii.

De asemenea, ţările au păstrat neschimbate regulile care permit unui adult însoţitor să stea lângă un copil fără a plăti o taxă şi care obligă companiile aeriene să ofere mai multe servicii în cazul pierderii legăturilor.

De asemenea, ele au împiedicat companiile aeriene să oblige pasagerii să descarce o aplicaţie pentru telefonul mobil pentru a obţine un permis de îmbarcare, o practică introdusă de Ryanair în noiembrie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O tânără salvată în stare gravă din fălcile unui rechin

O tânără înotătoare a fost scoasă din apă cu răni grave, sâmbătă, la Sydney, după ce a fost muşcată de un rechin în apropierea...

Comuniştii o acuză pe Maia Sandu că a cedat României controlul serviciilor de securitate

Serviciul de Informații și Securitate (SIS) al Republicii Moldova este controlat de cetățeni ai României, ceea ce ar putea fi considerat drept o infracţiune...

VIDEO Igor Grosu a fost reales președintele al PAS

Igor Grosu a fost reales președintele al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS). Congresul formațiunii, reunit duminică, 14 iunie, l-a confirmat pentru un nou mandat. Congresul...

Ce este extinderea graduală a UE și ce ar putea însemna pentru R. Moldova

Conceptul de extindere „graduală” a Uniunii Europene revine tot mai des în discuțiile de la Bruxelles, în contextul în care R. Moldova și Ucraina...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.