Era evident că ceva mersese foarte prost cu roiul de o mie de drone care sclipeau deasupra Darling Harbour în timpul festivalului Vivid Sydney. Multe au început brusc să zboare în afara formației. Aproape 90 au căzut în apă.
Totuși, eșecul spectacolului cu drone, care a fost pus pe seama interferențelor radio, a evidențiat o provocare cu care se confruntă toate aeronavele autonome: ce se întâmplă când lucrurile merg prost?
Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate
Potrivit ScienceAlert, aceasta este o întrebare importantă, având în vedere că taxiurile aeriene autonome care transportă pasageri deasupra traficului și dronele autonome care livrează colete în orașe ar putea deveni o imagine obișnuită în următorul deceniu.
Aceste tehnologii vor suferi ocazional defecțiuni. Dar o aeronavă nu poate pur și simplu să tragă pe marginea drumului.
Așadar, siguranța depinde nu numai de prevenirea defecțiunilor, ci și de asigurarea faptului că aeronavele pot reacționa în siguranță atunci când acestea apar.
Aeronavele autonome moderne dispun de o serie de caracteristici menite să asigure că nicio defecțiune singulară nu duce la pierderea aeronavei. Însă chiar și tehnologiile extrem de fiabile și rezistente pot și vor suferi defecțiuni în moduri neașteptate.
O problemă minoră de software, un senzor defect sau o schimbare bruscă a condițiilor pot să nu fie grave în sine. Însă, împreună, ele pot crea provocări mai mari.
Orașele creează un risc suplimentar. Vânturile schimbătoare din jurul clădirilor, întreruperile semnalelor de navigație și numărul mare de aeronave care operează în aceeași zonă pot face mai dificilă gestionarea evenimentelor neașteptate.
Într-o aeronavă convențională, pilotul este responsabil de gestionarea situațiilor de urgență. În cazul aeronavelor autonome, această responsabilitate se mută de la pilot la aeronava însăși. Sistemele autonome trebuie să fie capabile să recunoască o problemă, să evalueze opțiunile disponibile și să decidă ce urmează să facă.
De exemplu, care este cel mai sigur loc de aterizare? Ar putea fi puse în pericol persoane, vehicule sau clădiri? Poate aeronava să ajungă în siguranță la locația aleasă?
Pentru ca o aeronavă autonomă să răspundă în siguranță la o situație de urgență, aceasta trebuie să facă trei lucruri foarte repede.
În primul rând, trebuie să înțeleagă mediul înconjurător. Trebuie să identifice posibile locuri de aterizare, ținând cont de oameni, vehicule, clădiri și alte pericole. Aceste informații pot fi incomplete sau în continuă schimbare.
Apoi, trebuie să decidă care opțiune prezintă cel mai mic risc. Cel mai sigur loc de aterizare nu este întotdeauna cel mai apropiat și s-ar putea să nu existe o soluție perfectă. În schimb, sistemul trebuie să aleagă opțiunea care are cele mai mari șanse de a minimiza daunele.
Citește și: Cresc cheltuielile pentru apărare
În cele din urmă, trebuie să ghideze aeronava în siguranță către acea locație. Acest lucru poate fi deosebit de dificil dacă aeronava se confruntă deja cu o defecțiune sau operează în condiții meteorologice dificile.
Aceste sarcini nu pot fi tratate separat. Ele trebuie să funcționeze împreună ca un singur sistem de siguranță, luând decizii și reacționând în timp real pe măsură ce evenimentele se desfășoară.
În prezent, industria și reglementările se concentrează în mare parte pe prevenirea defecțiunilor prin teste riguroase, certificare și sisteme de rezervă.
Se discută mult mai puțin despre ce se întâmplă după ce apare o defecțiune. Cât de repede poate o aeronavă să identifice un loc sigur pentru aterizare? Poate continua să funcționeze în siguranță dacă unele dintre sistemele sale nu mai funcționează așa cum ar trebui?
Cele mai rezistente sisteme nu sunt neapărat cele care nu întâmpină niciodată probleme. Sunt cele care pot recunoaște problemele emergente, se pot adapta la circumstanțele în schimbare și pot reduce riscul înainte ca o situație să devină critică.
