StiripesurseȘtirile zileiGuvernul a aprobat o convenție care interzice concedierea din motive familiale

Guvernul a aprobat o convenție care interzice concedierea din motive familiale

Publicat:

Responsabilitățile familiale nu vor putea constitui motiv de concediere, iar autoritățile vor trebui să dezvolte politici și servicii care să ajute părinții și persoanele care îngrijesc membri ai familiei să îmbine viața profesională cu cea personală. Prevederile se regăsesc în Convenția Organizației Internaționale a Muncii, a cărei ratificare a fost aprobată în cadrul ședinței de miercuri a Guvernului.

Potrivit Ministerului Muncii și Protecției sociale, convenția se aplică persoanelor care au în îngrijire copii sau alți membri ai familiei care necesită sprijin și asistență. Documentul prevede că autoritățile trebuie să țină cont de nevoile specifice ale acestor lucrători în ceea ce privește condițiile de muncă și accesul la sistemele de protecție socială, transmite IPN.

Citeşte şi: Sute de mii de moldoveni au intrat fără voie în colimatorul serviciilor secrete ruseşti – Stiripesurse.md

„Ne reconfirmăm angajamentul de a crea condiții echitabile pentru toți angajații, atât femei, cât și bărbați, în condițiile în care au copii sau părinți în vârstă pe care îi îngrijesc”, a declarat ministra muncii și protecției sociale, Natalia Plugaru.

În același timp, statul va trebui să dezvolte, în funcție de posibilități, servicii comunitare publice sau private, care să ajute persoanele cu responsabilități familiale să își echilibreze viața profesională și cea personală. Prin urmare, autoritățile sunt încurajate să promoveze programe de informare și educație privind egalitatea de șanse între femei și bărbați, precum și măsuri care să faciliteze integrarea și reintegrarea în câmpul muncii a persoanelor care și-au întrerupt activitatea din motive familiale.


Ministra a menționat că ratificarea convenției va contribui la creșterea participării femeilor pe piața muncii, la reducerea discriminărilor și promovarea unor condiții de muncă mai flexibile și mai prietenoase pentru familii.

În urma aplicării prevederilor convenției, autoritățile vor revizui cadrul normativ național, inclusiv Codul muncii și Legea privind sistemul public de pensii. Documentul prevede că nu va fi necesară crearea unor noi instituții, însă vor fi consolidate capacitățile autorităților responsabile de monitorizarea și implementarea măsurilor.

Convenția numărul 156 a fost adoptată de Organizația Internațională a Muncii în anul 1981 și va intra în vigoare pentru Republica Moldova la 12 luni de la înregistrarea instrumentului de ratificare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Deficitul comercial a depășit 2,2 miliarde de euro

Deficitul balanței comerciale a Republicii Moldova a ajuns la 2,247 miliarde de euro în primele patru luni ale anului 2026, fiind cu 70,8 milioane...

Cât a costat fiecare intervenție în alertele false cu bombă din 2025

În 2025, în Republica Moldova au fost înregistrate 1.190 de alerte false cu bombă. Doar 1 dintre cele 29 de dosare penale pornite urmare...

BNM lansează o monedă comemorativă dedicată lui Sergiu Rădăuțanu

Banca Națională a Moldovei a pus în circulație, în scop numismatic, moneda comemorativă „Sergiu Rădăuțanu – 100 de ani de la naștere”, emisă în...

Chiveri rămâne ferm: Nu poate exista o cooperare internațională cu regimul de la Tiraspol

Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, a declarat că nu există și nu poate exista nicio formă de cooperare internațională care să implice structurile separatiste...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.