StiripesurseDiasporaParlamentul francez adoptă două legi controversate anti-'fake news'

Parlamentul francez adoptă două legi controversate anti-‘fake news’

Publicat:

Parlamentul francez a adoptat marţi seară, printr-un vot al Adunării Deputaţilor, două propuneri de lege controversate ce vizează combaterea ‘manipulării informaţiei’ în perioadele electorale, texte considerate ‘ineficiente’ şi ‘potenţial periculoase’ de opoziţie, transmite AFP, potrivit agerpres.

După două respingeri în Senat şi eşecul unui compromis între cele două camere legislative, deputaţii au avut ultimul cuvânt asupra acestor texte.

Citeşte şi: Trump îşi apără fiica în scandalul emailurilor de la Casa Albă: ‘Fake news!’

Proiectele de legi, dorite de preşedintele Emmanuel Macron, care au fost ţinta unor zvonuri în campania prezidenţială, au fost aprobate cu votul majorităţii formate din La République en marche (LREM) şi centru (MODEM).

Conform prevederilor adoptate, un candidat sau un partid va putea sesiza un judecător pentru a cere încetarea difuzării de ‘informaţii false’ în timpul ultimelor trei luni înaintea unui scrutin naţional. Totodată, platformelor digitale (Facebook, Twitter etc.) li se impun obligaţii de transparenţă atunci când difuzează conţinuturi plătite.


De asemenea, Consiliul Superior al Audiovizualului (CSA) va putea suspenda difuzarea serviciilor de televiziune controlate ‘de un stat străin sau sub influenţa’ acelui stat dacă difuzează ‘în mod deliberat informaţii false de natură să altereze sinceritatea scrutinului’.

Macron anunţase în ianuarie, cu ocazia urărilor sale către presă, că vrea ‘să facă să evolueze dispozitivul nostru juridic pentru protejarea vieţii democratice de aceste ştiri false’.

Într-o aluzie de-abia voalată la media ruse RT şi Sputnik, el a denunţat ‘această propagandă articulată cu mii de conturi pe reţelele sociale’, care, ‘într-o clipă’, răspândesc ‘minciuni inventate’.

Citeşte şi: Un senator republican îl critică dur pe Trump: ‘A făcut din Casa Albă o agenţie de PR pentru MbS’

În Adunarea Naţională, textele au produs clivaje. Formaţiunile de opoziţie de dreapta şi de stânga au votat contra ori s-au abţinut, denunţând legi ‘inutile’ şi arătând spre ‘un risc’ mai ales pentru libertatea de exprimare.

Asociaţii şi sindicate ale jurnaliştilor s-au declarat preocupate de o posibilă ‘cenzură’.

În centrul polemicii s-a aflat însăşi definiţia a ceea ce înseamnă ‘fake news’. Potrivit definiţiei adoptate, ‘informaţiile false’ sunt ‘alegaţii sau acuzaţii inexacte sau înşelătoare despre un fapt de natură să altereze sinceritatea scrutinului’.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.