StiripesurseȘtirile zileiPAS contestă în instanță decizia privind revenirea Olesei Stamate în partid

PAS contestă în instanță decizia privind revenirea Olesei Stamate în partid

Publicat:

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) va contesta la Curtea de Apel decizia Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, prin care formațiunea a fost obligată să anuleze excluderea Olesei Stamate și să îi restabilească statutul de membru de partid.

Citește și: Trei polițiști de la Inspectoratul de Poliție Botanica, reținuți anterior într-un dosar de corupție, au fost reținuți din nou într-o cauză de abuz de serviciu

Informația a fost confirmată de purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas, potrivit Independent.md. Reprezentanta formațiunii a precizat că hotărârea instanței de fond nu este executorie și că partidul va aștepta decizia Curții de Apel înainte de a lua măsuri suplimentare.

Conflictul are la bază excluderea din PAS a deputatei Olesea Stamate, decisă pe 4 aprilie 2025. Tot atunci, formațiunea i-a cerut să își depună mandatul, în contextul scandalului privind eliberarea unor deținuți condamnați pe viață. PAS a susținut că, în perioada în care a condus Comisia juridică, numiri și imunități, Stamate ar fi promovat amendamente la Legea amnistiei care ar fi permis eliberarea unor persoane condamnate.

Olesea Stamate a respins acuzațiile și a părăsit fracțiunea parlamentară PAS, continuându-și activitatea ca deputat neafiliat. Ulterior, aceasta a contestat în instanță decizia de excludere, susținând că a fost ilegală.


Pe 19 iunie 2026, Judecătoria Chișinău a anulat hotărârea PAS privind excluderea și a dispus restabilirea calității de membru de partid. Totuși, Stamate a anunțat că nu intenționează să revină în formațiune, în ciuda deciziei instanței.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Peste 60 de milioane de euro pentru școli moderne și spitale eficiente energetic

Republica Moldova va beneficia de finanțare în valoare de circa 60 de milioane de euro pentru modernizarea infrastructurii educaționale și medicale. Contractele de finanțare...

Munteanu a discutat cu un grup de fermieri la Guvern

Prim-ministrul Alexandru Munteanu a avut astăzi, la Guvern, o întrevedere cu un grup de producători agricoli, reprezentanți ai Federației Naționale a Fermierilor din Moldova...

VIDEO / AUDIO Ucraineanca implicată într-o fraudă telefonică – în arest pe 30 de zile

Instanța a dictat 30 zile de arest preventiv pentru din Ucraina, care urma să ia de la o juristă, păgubită deja cu 544.000 lei,...

Socialiștii organizează Marșul Familiei la Chișinău

În această sâmbătă, Partidul Socialiștilor (PSRM) organizează la Chișinău Marșul Familiei. Citește și: Alarmant! 14 fraude telefonice în 24 de ore „PSRM întotdeauna a susținut și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.