Copiii și tinerii de etnie romă vor avea o cotă de 10% din totalul locurilor disponibile la admiterea în clasa I și în clasa a X-a. De asemenea, ei vor avea locuri rezervate și la colegii și universități. Decizia a fost anunțată de Ministerul Educației și Cercetării și se aplică din următorul an de studii.
Măsuri speciale sunt prevăzute și pentru admiterea în învățământul profesional-tehnic și superior. Candidații de etnie romă nu vor achita taxa de înscriere la concursul de admitere și vor putea ocupa locuri finanțate de la bugetul de stat. Totodată, tinerii admiși inițial la studii cu taxă vor putea fi transferați ulterior pe locurile bugetare rezervate, transmite IPN.
În paralel, autoritățile au anunțat lansarea unei noi ediții a Programului burselor de merit pentru elevii și studenții de etnie romă. În următorul an de studii, sprijinul financiar lunar de 1.200 de lei va fi alocat pentru maximum 120 de tineri, dintre care 60 de elevi de liceu, 15 elevi din școli profesionale, 20 de elevi din instituții profesional-tehnice postsecundare și 25 de studenți.
Măsurile au fost prezentate în cadrul unei ședințe la care au participat reprezentanți ai autorităților din domeniul educației, organizațiilor rome și mediatori comunitari. Potrivit ministerului, inițiativa urmărește să faciliteze accesul la educație al copiilor și tinerilor romi și să contribuie la reducerea abandonului și absenteismului școlar.











