StiripesurseDiasporaJustiţia franceză dispune extrădarea unui om de afaceri în Bulgaria, urmărit...

Justiţia franceză dispune extrădarea unui om de afaceri în Bulgaria, urmărit pentru o serie de infracţiuni financiare

Publicat:

Justiţia franceză a dispus miercuri extrădarea în Bulgaria a omului de afaceri Nikolai Iordanov Banev, de 59 de ani, şi a soţiei acestuia, Evghenia Zlateva Baneva, de 48 de ani, urmăriţi pentru o serie de infracţiuni financiare, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Cei doi soţi, care locuiau în sud-estul Franţei şi pe numele cărora au fost emise mandate de arestare europene pe 23 octombrie şi apoi pe 2 noiembrie, au fost reţinut pe 26 octombrie pe aeroportul din Nisa, în timp ce se pregăteau să se îmbarce împreună cu cei trei copii cu destinaţia Sofia.

Citește și : Elveția amână decizia referitoare la Pactul ONU privind migraţia

În timpul unei audieri pe 14 noiembrie la Curtea de apel din Aix-en-Provence, avocatul general Serge Bocoviz a afirmat că ‘nimic nu împiedică instanţa să ordoneze predarea (celor doi) către autorităţile bulgare’, precizând că omul de afaceri, fost candidat la preşedinţie în 2016, şi soţia lui ‘ar fi cei mai bogaţi oameni din Bulgaria’.

Menţionând infracţiuni de crimă organizată, abuz de bunuri sociale şi spălare de bani, justiţia bulgară consideră că cei doi au ‘golit’ companiile pe care le controlau în beneficiul unor societăţi din Seychelles, Elveţia şi Panama, unde ar deţine drepturi.


În timp ce mandatul european se bazează pe principiul încrederii reciproce între sistemele judiciare ale ţărilor membre ale Uniunii Europene, apărarea celor doi a invocat articolul 3 al Convenţiei europene pentru drepturile omului care interzice tortura şi pedepsele sau tratamentele inumane sau degradante.

‘Spuneţi-ne dacă Bulgaria este o dictatură însetată de sânge care practică barbaria’, a ironizat avocatul general Serge Bocoviz, care le-a cerut judecătorilor ‘să exercite acest principiu al încrederii’.

Citește și : Uniunea Europeană ar putea anula summitul Consiliului European pe tema Brexit (Bloomberg)

Avocaţii cuplului, Vincent Penard şi Francois Artuphel, s-au întrebat ce urmăresc autorităţile bulgare care solicită reţinerea în Franţa a unor cetăţeni care se pregăteau să se îmbarce într-un avion spre Sofia.

“Este acesta un comportament de fugari?”, a pledat Francois Artuphel, estimând că “avem dreptul să ne punem întrebări privind motivaţia reală şi intenţiile adevărate ale autorităţilor bulgare”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

Consulatul din Geneva se închide temporar

Misiunea Moldovei la Geneva anunță că, în perioada 9–30 iunie, activitatea consulară va fi temporar limitată, cu excepția serviciilor de urgență. Mai exact, în perioada...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.