StiripesurseJustiţieȘedință întreruptă în dosarul 'Sacoșa neagră' după ce apărarea nu a...

Ședință întreruptă în dosarul ‘Sacoșa neagră’ după ce apărarea nu a asigurat prezența martorilor citați

Publicat:

Ședința de judecată de miercuri în dosarul denumit generic „Sacoșa neagră”, în care este învinuit fostul președinte Igor Dodon, lider al Partidului Socialiștilor, a fost întreruptă după ce apărarea nu a asigurat prezența martorilor citați. În fața instanței urmau să fie audiați fostul premier și ex-președinte al Parlamentului, Zinaida Greceanîi, precum și deputatul socialist Corneliu Furculiță, transmite IPN.

Potrivit avocaților, Zinaida Greceanîi și-a exprimat disponibilitatea de a depune mărturie în acest dosar, însă a solicitat să fie audiată doar în prezența avocatului său, invocând faptul că are statut de bănuit într-o cauză separată disjunsă din același dosar. Apărătorul său a informat instanța că nu poate participa la ședința de miercuri.

Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate

La rândul său, Corneliu Furculiță a anunțat că nu se poate prezenta în instanță, motivând că are alte activități programate.

Igor Dodon este acuzat de trădare de patrie, corupere pasivă, îmbogățire ilicită și acceptarea finanțării partidului de către un grup criminal organizat. Procurorii susțin că acesta ar fi solicitat peste un milion de dolari de la Vlad Plahotniuc pentru promovarea intereselor politice ale PDM. Fostul președinte pledează nevinovat.


Citește și: Cresc cheltuielile pentru apărare

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Sondaj: 59% dintre moldoveni ar vota pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană

Procentul cetățenilor Republicii Moldova care vor aderarea la Uniunea Europeană se apropie de 60%, în timp ce peste 38% ar vota unirea cu România,...

Barajul lacului Taraclia intră în reparație

Ministerul Mediului a lansat lucrările de reabilitare și consolidare a barajului lacului de acumulare Taraclia, unul dintre obiectivele hidrotehnice de importanță națională. Anunțul a...

AIPA a recepționat 345 de cereri pentru acordarea ajutorului financiar pentru fermierii afectați de seceta de anul trecut

Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a recepționat 345 de cereri pentru acordarea ajutorului financiar pentru compensarea pierderilor cauzate de seceta și arșița...

Cartelele SIM preplătite vor putea fi activate doar pe baza unui act de identitate

Cartelele SIM preplătite vor putea fi activate doar după identificarea utilizatorului pe baza unui act de identitate. Măsura este prevăzută într-un proiect de lege...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.