StiripesurseȘtirile zileiParlamentul se întrunește joi în ședință. A fost aprobată ordinea de...

Parlamentul se întrunește joi în ședință. A fost aprobată ordinea de zi

Publicat:

Biroul permanent al Parlamentului s-a întrunit astăzi și a aprobat ordinea de zi a ședinței plenare din 2 iulie.

Citește și: Victoria Belous ia locul lui Radu Marian la șefia Comisie parlamentare pentru economie

Deputații vor dezbate în lectura a doua proiectul de lege care prevede extinderea schimbului automat de informații referitoare la mai multe categorii de conturi financiare cu alte țări.

Agenda ședinței include și mai multe inițiative legislative propuse pentru examinare în prima lectură, printre care cele privind reglementarea sistemului de apelare automată a numărului 112 în caz de accident rutier, consolidarea sistemului de protecție a copilului împotriva violenței, neglijării și/sau exploatării, optimizarea mecanismelor procesuale de constrângere și evitarea sustragerii de la executarea pedepsei, precum și prevenirea escrocheriilor telefonice și a fraudelor prin comunicații electronice. Vor mai fi examinate proiectele privind prevenirea și combaterea traficului de ființe umane și protejarea victimelor acestuia, consolidarea mecanismului de protecție în domeniul avertizărilor de integritate.

De asemenea, Parlamentul urmează să ratifice cel de-al doilea Protocol adițional la Convenția Consiliului Europei privind criminalitatea informatică referitor la cooperarea consolidată și la divulgarea probelor electronice, precum și să reexamineze proiectele de lege privind instituțiile publice și cadrul conex.


Ședința plenară va avea loc joi, 2 iulie, începând cu ora 11:00. Proiectul ordinii de zi poate fi consultat pe site-ul Parlamentului, iar ședința va putea fi urmărită în direct pe platformele de comunicare ale instituției.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

A fost aprobat Acordul de servicii aeriene dintre Moldova și Islanda

Guvernul a aprobat Acordul de servicii aeriene dintre Moldova și Islanda. Citește și: Un copil de trei ani – scos în viață de sub dărâmături...

Un copil de trei ani – scos în viață de sub dărâmături după 6 zile de la cutremurele din Venezuela

Un copil de trei ani a fost scos în viață de sub dărâmături, la șase zile după cutremurele din Venezuela. Citește și: Mai multă protecție...

Kievul lovește din nou industria de apărare a Rusiei

Ucraina și-a continuat miercuri campania împotriva infrastructurii militare ruse. Citește și: Spînu neagă că ar fi implicat în recentele scandaluri: „E timpul să căutați vinovații...

Institutul Tony Blair susține integrarea R. Moldova în UE

Prim-ministrul Alexandru Munteanu a avut o întrevedere cu Sanna Marin, consilieră strategică în cadrul Institutului Tony Blair pentru Schimbare Globală (Tony Blair Institute for...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.