Procurorii PCCOCS au obținut condamnarea la 9 ani închisoare a organizatorului contrabandei cu aproape 17 kg de hașiș din Ucraina, adus în Moldova prin Criva, în 2023.
Citește și: Mii de consumatori din Chișinău au rămas fără curent electric
Odată cu stabilirea pedepsei, Judecătoria Chișinău a dispus și anunțarea acestuia în căutare. Anterior, în 2023 inculpatul a fost plasat în arest, la solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).
Cele 178 de brichete de droguri erau ascunse în spațiul predestinat transportării roții de rezervă. Mai exact, acestea erau ascunse în peretele din partea dreaptă a spațiului, unde au fost depistate 18 pachete ambalate în bandă adezivă, care conțineau peste 16,8 kg de hașiș. Potrivit raportului de expertiză judiciară, ascunzișul a fost fabricat artizanal, adică nu a fost prevăzut de uzina producătoare.
Așadar, după sosirea din Ucraina mașina condusă de o femeie cu doi copii și tatăl ei ca pasageri, care declara că transporta botox, a fost oprită în Lipcani. În 2024, la solicitarea procurorilor specializați, Judecătoria Edineț a condamnat-o pe aceasta și alt complice care s-ar fi ocupat de aranjamentele necesare transportării drogurilor, de comun cu organizatorul condamnat acum de Judecătoria Chișinău. Pedeapsa dictată acesteia a fost de 9 ani închisoare, iar complicelui – de 8,6 ani închisoare, iar instanța de judecată a dispus „luarea sub strajă a acestora din sala de ședințe.” Totuși, procurorii PCCOCS ai oficiului Nord au contestat la Curtea de Apel Bălți achitarea tatălui femeii condamnate, care i-ar fi pus la dispoziție mașina pentru transportarea drogurilor – mașină care contrar Codului penal nu a fost confiscată în folosul statului.
Reamintim, captura de droguri a avut loc în baza datelor operative primite de la SIS, obținute de la autoritățile din Ucraina.











