StiripesurseDiasporaTurcia acuză UE că a exagerat atunci când a cerut eliberarea...

Turcia acuză UE că a exagerat atunci când a cerut eliberarea lui Demirtas

Publicat:

Turcia a criticat vineri Uniunea Europeană, spunând că “a exagerat puţin” atunci când a făcut apel la eliberarea unui opozant kurd al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, care se află închis de peste doi ani, relatează AFP, potrivit agerpres.

Într-o conferinţă de presă susţinută joi la Ankara cu ministrul turc de externe Mevlüt Cavusoglu, şefa diplomaţiei europene Federica Mogherini şi-a exprimat speranţa că Selahattin Demirtas, unul din principalii rivali ai lui Erdogan, va fi eliberat ‘cât mai curând’.

Citeşte şi: Jihadiştii islamişti au revendicat ultimele atentate teroriste din Africa

Federica Mogherini “a exagerat puţin. I-am spus acest lucru în timpul discuţiei noastre”, a declarat Cavusoglu într-un interviu pentru postul de televiziune CNN Türk.

Închis din noiembrie 2016, Selahattin Demirtas, un orator carismatic în vârstă de 45 de ani, este una din personalităţile din Partidul Democrat al Popoarelor (HDP, prokurd).


Marţi, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a somat Turcia să pună capăt detenţiei provizorii a lui Demirtas, dar preşedintele turc a respins această decizie, spunând că ea nu este obligatorie pentru Ankara.

Cavusoglu a spus la rândul său că decizia CEDO este motivată politică, şi nu bazată pe lege, adăugând că acest caz va fi decis de instanţele din Turcia, potrivit Reuters.

Opozantul kurd, care a fost condamnat în septembrie anul trecut la patru ani şi opt luni de închisoare pentru ‘propagandă teroristă’, este inculpat în numeroase dosare şi riscă până la 142 de ani de închisoare în cadrul principalului său proces.

Detenţia sa este cu regularitate criticată de organizaţiile de apărare a drepturilor omului, care îl acuză pe Erdogan că încearcă să suprime orice opozant, în special după tentativa de lovitură de stat din iulie 2016.

Citeşte şi: Atac armat asupra consulatului chinez din Pakistan. Doi poliţişti au fost ucişi – VIDEO

După puciul eşuat, autorităţile turce au lansat epurări de o amploare fără precedent care, dincolo de pucişti şi de presupuşii lor susţinători, au vizat de asemenea şi mediile prokurde şi presa critică.

Subliniind importanţa pentru Europa a parteneriatului strategic cu Ankara, Mogherini şi-a mai exprimat joi preocuparea în legătură cu reţinerea săptămâna trecută a mai multor intelectuali.

“Turcia ar fi mai puternică dacă ar avea o societate unită, media libere şi un dialog constant şi deschis între societatea civilă şi liderii săi”, a subliniat şefa diplomaţiei europene.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.