StiripesurseExterneEtna a erupt din nou! Zborurile spre Catania au fost suspendate

Etna a erupt din nou! Zborurile spre Catania au fost suspendate

Publicat:

Activitatea eruptivă recentă a Muntelui Etna, cel mai înalt vulcan activ din Europa, a condus, duminică, la închiderea parţială a spaţiului aerian deasupra insulei Sicilia din sudul Italiei şi, în consecinţă, la restricţionarea operaţiunilor de pe Aeroportul din Catania, ca urmare a emisiilor de cenuşă vulcanică, transmite agenţia de presă EFE, potrivit stiripesurse.ro.

“Din cauza activităţii eruptive şi a emisiilor de cenuşă vulcanică în atmosferă, a fost dispusă închiderea spaţiului aerian corespunzător norului de cenuşă de la sud de vulcan (sectorul B2)”, a anunţat, într-un comunicat, societatea care administrează aeroportul (SAC).

Citeşte şi: Procesul declanşat de SIS împotriva organizației „Eurasia” a fost suspendat – Stiripesurse.md

Măsura, programată iniţial să dureze până la ora locală 19:00 (17:00 GMT), implică suspendarea tuturor zborurilor către Catania, deşi aeroportul şi-a menţinut operaţiunile de decolare pentru aeronavele aflate deja la sol.

Emisiile de cenuşă au început duminică în jurul orei 05:45 GMT şi s-au intensificat de la ora 06:45 GMT, generând o coloană de cenuşă de aproximativ 1,5 kilometri înălţime, purtată de vânt în direcţie sudică, conform unui comunicat al Institutului Naţional de Geofizică şi Vulcanologie (INGV).


Potrivit oamenilor de ştiinţă, modelele de prognoză bazate pe date meteorologice indică faptul că dispersarea cenuşii va continua spre sud în următoarele ore.

În faţa acestei situaţii, SAC a îndemnat pasagerii să solicite companiilor aeriene informaţii referitoare la zborurile lor înainte de a deplasa la aeroport.

Vulcanul Etna a început un nou proces eruptiv la data de 26 iunie, caracterizat prin expulzarea lavei, ceea ce a obligat autorităţile italiene să crească nivelul de vigilenţă.

Duminică, INGV a precizat că fluxurile de lavă care au început să fie observate la sfârşitul lunii iunie s-au oprit complet la 4 iulie. Această nouă şi bruscă emisie de cenuşă a perturbat, însă, planurile a mii de călători.

În noaptea de 2 spre 3 iulie a fost detectat un al doilea flux de lavă, de dimensiuni reduse, care a avansat puţin peste 100 de metri înainte de a se opri.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Sute de turiști, filmați fără voia lor în camere de hotel. Imaginile intime au fost vândute pe Internet

O anchetă jurnalistică pornită de la povestea unui bărbat care s-a recunoscut într-un videoclip cu conținut pentru adulți a dus la descoperirea unei rețele...

Adunarea Populară a Găgăuziei are un nou președinte

Deputații din Adunarea Populară a Găgăuziei au acceptat demisia lui Nicolai Ormanji din funcția de președinte interimar al legislativului de la Comrat. Urmare a aprobării...

Poți ajunge cu adevărat „pe aceeași lungime de undă” cu altcineva? Cercetătorii spun că da, iar creierul poate fi antrenat

Expresia „suntem pe aceeași lungime de undă” pare una dintre acele formule pe care le folosim atunci când conversația curge natural, râdem la aceleași...

Muzeul Național de Artă găzduiește expoziția artistului Șerban Savu „Adevărata natură”

Muzeul Național de Artă al Moldovei găzduiește expoziția „Adevărata natură”, semnată de artistul român Șerban Savu. În centrul expoziției se află mozaicul „Adevărata natură”,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.