StiripesurseCultură și MediaÎPS Antonie, întronizat mitropolit al Basarabiei. Ceremonia solemnă a avut loc...

ÎPS Antonie, întronizat mitropolit al Basarabiei. Ceremonia solemnă a avut loc la Chișinău

Publicat:

Înaltpreasfințitul părinte Antonie a fost întronizat duminică în funcția de arhiepiscop al Chișinăului, mitropolit al Basarabiei și exarh al plaiurilor. Ceremonia solemnă a avut loc la Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Chișinău, transmite IPN.

Evenimentul a început cu sfânta și liturghie, oficiată sub conducerea înaltpreasfințitului părinte Teofan, arhiepiscopul Iașilor, mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de ierarhi ai Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Basarabiei și de un sobor de clerici din cadrul Patriarhiei Române. La ceremonie au participat reprezentanți ai autorităților centrale și locale, precum și numeroși credincioși de pe ambele maluri ale Prutului.

Vezi și: Destinații de vacanță care îți schimbă viața

În cuvântul rostit cu acest prilej, înaltpreasfințitul părinte Teofan a subliniat că noul mitropolit al Basarabiei primește misiunea de a sluji credincioșii din Chișinău și din întreaga Republică Moldova, îndemnându-l să rămână statornic în învățătura de credință. „Părintele mitropolit Antonie primește astăzi slujba aleasă la Chișinău și în întreaga Republică Moldova. Primește îndemnul să stăruiască în învățătură și să împartă fiecăruia, cu firească nevinovăție, ceea ce se cuvine în parohii, mănăstiri și așezăminte bisericești”, a declarat mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

În primul său discurs în calitate de mitropolit al Basarabiei, ÎPS Antonie a făcut apel la unitate și colaborare, menționând că atât clerul, cât și credincioșii au aceeași misiune: consolidarea și dezvoltarea Mitropoliei Basarabiei. „Înțeleg ce responsabilitate mare îmi revine de acum încolo. Este un nou început, iar provocările vor fi diferite. Este limpede că nu voi reuși de unul singur”, a declarat ierarhul. El a îndemnat totodată la păstrarea păcii și comuniunii în Biserică, avertizând că „hrana celui rău este conflictul”.


Mitropolia Basarabiei menționează că întronizarea noului mitropolit deschide o nouă etapă în activitatea pastorală, misionară și administrativă a instituției. Reprezentanții acesteia au apreciat că evenimentul reafirmă misiunea Bisericii Ortodoxe Române în spațiul dintre Prut și Nistru și consolidează comuniunea eclezială.

Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate

Numirea IPS Antonie în fruntea Mitropoliei Basarabiei a fost decisă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, după retragerea din funcție a înaltpreasfințitului părinte Petru.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cât costă, de fapt, anexarea Crimeei: Putin primește acum nota de plată

Moscova deține oficial Crimeea, dar îi e tot mai greu să o mențină ca un loc normal pentru viața cotidiană, pentru aprovizionare, logistică militară...

Indemnizațiile de maternitate și paternală vor conta la pensie

Perioadele pentru care se acordă indemnizațiile de maternitate și paternală vor fi incluse în stagiul de cotizare în sistemul public de pensii. Măsura se regăsește...

Moldova a depășit pentru prima dată pragul de 300 de mii de turiști străini anual

Numărul turiștilor străini care vizitează Republica Moldova a depășit, pentru prima dată de la independență, pragul de 300 de mii anual. Datele au fost...

Ce se întâmplă cu noi toți când marile puteri se luptă pentru supremație

N-ar trebui să ne surprindă faptul că centrul de greutate al lumii se schimbă. Acest lucru este în concordanță cu creșterea economiilor mai sărace...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.