StiripesursePoliticăEnergocom explică de ce cere un tarif mai mare la gaz

Energocom explică de ce cere un tarif mai mare la gaz

Publicat:

Energocom justifică solicitarea de majorare a prețului reglementat la gazele naturale prin creșterea costurilor de achiziție pe piețele internaționale. Compania susține că prețul gazelor cumpărate de pe bursă a crescut de la aproximativ 30 de euro la 56 de euro pentru un MWh, ceea ce a generat pierderi financiare pentru furnizor, transmite IPN.

Într-o conferință de presă, directorul interimar al Energocom, Eugeniu Buzatu, a declarat că diferența dintre prețul estimat și costurile reale de procurare a gazelor a dus la acumularea unui deficit de aproximativ 106 milioane de lei. Suma reprezintă peste 1% din venitul total reglementat al companiei, estimat la circa opt miliarde de lei la începutul anului.

Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate

Potrivit reprezentanților companiei, scumpirea gazelor a fost influențată de tensiunile geopolitice din Orientul Mijlociu, care au amplificat volatilitatea pieței. În ultimele luni, prețurile au avut creșteri rapide, cu diferențe de până la 10 euro pentru un MWh în doar câteva zile, ceea ce a făcut dificilă achiziția gazelor la un preț stabil.

În aceste condiții, Energocom, în calitate de furnizor cu obligații de serviciu public, spune că este obligată să solicite revizuirea tarifului pentru a reflecta costurile reale.


„Dacă prețurile nu vor fi corectate conform realității, Energocom urmează să acumuleze acele devieri în continuare, pe care le va recupera ulterior în alt exercițiu tarifar. Dar, iarăși, chestiunea respectivă ține de competența regulatorului”, a precizat Eugeniu Buzatu.

Reprezentanții furnizorului au precizat că solicitarea transmisă ANRE reprezintă o procedură tehnică de echilibrare financiară, iar decizia finală va aparține regulatorului. Compania a menționat că, dacă prețurile internaționale vor scădea și piața se va stabiliza, va cere reducerea tarifului pentru consumatorii finali.

Vezi și: Destinații de vacanță care îți schimbă viața

Energocom a solicitat majorarea prețului reglementat pentru consumatorii conectați la rețelele de distribuție de presiune joasă de la 13,35 lei la 19,37 lei pentru un metru cub, fără TVA inclus. Cererea urmează să fie examinată de ANRE.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Aproape 70 mii cetățeni din regiunea transnistreană au poliță medicală achitată de Guvernul de la Chișinău

Numărul cetățenilor din regiunea transnistreană asigurați în sistemul medical al Republicii Moldova a crescut semnificativ. Potrivit datelor actualizate ale Companiei Naționale de Asigurări în Medicină,...

Veniturile bugetului asigurărilor sociale au depășit 27,5 miliarde de lei în primul semestru al anului

Bugetul asigurărilor sociale de stat a înregistrat venituri de 27,5 miliarde de lei în primele șase luni ale anului 2026, în timp ce cheltuielile...

Procurorii cer prelungirea controlului judiciar pentru Ion Creangă, acuzat de trădare de patrie

Fostul șef al Direcției juridice a Parlamentului, Ion Creangă, a revenit în sala de judecată după o absență de mai multe luni, în dosarul...

Cetățenii pot urmări cum sunt cheltuiți banii publici pe un portal lansat de Ministerul Finanțelor

Cetățenii pot urmări, în timp real, cum sunt cheltuiți banii publici de către autoritățile centrale și locale, prin intermediul Portalului executării bugetului, lansat în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.