StiripesurseCultură și MediaDiverseMoldova va avea, în premieră, un Colegiu Național al Psihologilor

Moldova va avea, în premieră, un Colegiu Național al Psihologilor

Publicat:

Republica Moldova va avea, pentru prima dată, un Colegiu Național al Psihologilor, instituția care va reprezenta profesia și va supraveghea respectarea standardelor profesionale și de etică în domeniu. Lansarea procesului de constituire a fost anunțată joi, 16 iulie, de Ministerul Educației și Cercetării.

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a declarat că lansarea procesului de constituire a Colegiului reprezintă trecerea de la adoptarea cadrului legislativ la implementarea efectivă a reformei, potrivit radiochisinau.

Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate

„Constituirea Colegiului Național al Psihologilor este unul dintre cele mai importante rezultate ale Legii privind exercitarea profesiei de psiholog. Dacă anul trecut am creat cadrul legal, astăzi facem următorul pas: construim structura care va asigura aplicarea acestor reguli în practică. Ne dorim o profesie bine organizată, bazată pe competență, responsabilitate și standarde profesionale clare, astfel încât fiecare cetățean să poată avea încredere în serviciile psihologice pe care le accesează”, a spus Dan Perciun.

Potrivit legii, Colegiul Național al Psihologilor va funcționa ca o organizație profesională nonprofit de drept public, cu autonomie instituțională, având misiunea de a monitoriza și supraveghea exercitarea profesiei. Instituția va avea sediul în municipiul Chișinău și trei filiale teritoriale – Nord, Centru și Sud.


Noua structură va aproba Codul deontologic al psihologului, standardele de calitate ale serviciilor psihologice și procedurile de atestare profesională. Totodată, va administra Registrul unic al psihologilor, va acorda, suspenda sau retrage dreptul de liberă practică și va ține evidența cabinetelor și societăților profesionale de psihologie.

Un element important al reformei este instituirea Registrului unic al psihologilor – o bază de date publică în care vor fi înscriși toți psihologii care activează în sectorul public, privat sau în regim de liberă practică. Registrul va permite verificarea statutului profesional și a specializării acestora, sporind transparența și încrederea publicului în serviciile psihologice.

Legea prevede că apartenența la Colegiu va fi obligatorie pentru exercitarea profesiei, iar psihologii care activează în regim de liberă practică vor putea profesa doar în baza unui atestat eliberat de această instituție. De asemenea, aceștia vor fi supuși evaluării profesionale o dată la cinci ani, iar formarea profesională continuă va deveni obligatorie.

În cadrul conferinței a fost prezentată și platforma electronică prin care psihologii se vor putea înregistra și înscrie la primul Congres al Psihologilor din Republica Moldova. Dosarele vor putea fi depuse până la 15 septembrie 2026, urmând ca participanții validați să aleagă organele de conducere ale viitorului Colegiu.

Vezi și: Destinații de vacanță care îți schimbă viața

Procesul de constituire este coordonat de un grup de lucru instituit de Ministerul Educației și Cercetării, care are misiunea de a elabora Statutul Colegiului, de a organiza înregistrarea psihologilor și alegerile pentru organele de conducere. După desfășurarea primului Congres și alegerea structurilor de conducere, grupul de lucru își va încheia activitatea, iar administrarea Colegiului va fi preluată de reprezentanții aleși ai comunității profesionale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Magyar: Dezintegrarea FIDESZ continuă odată cu plecarea lui Szijjártó

Dezintegrarea completă a fostului partid de stat, FIDESZ, continuă într-un ritm tot mai accelerat, a declarat premierul Magyar, reacționând la faptul că fostul ministru...

Stare de urgență în Grecia: Hotelurile încep să economisească apa, iar turiștii sunt recompensați dacă renunță la curățenia zilnică

Schimbările climatice și un nou sezon turistic aglomerat pun o presiune fără precedent asupra rezervelor de apă din mai multe insule ale Greciei. În...

Opoziția critică o parte din inițiativele premierului desemnat Vasile Tofan

Deși Vasile Tofan, candidatul desemnat la funcția de prim-ministru de Partidul Acțiune și Solidaritate, are idei revoluționare privind guvernarea statului, deputații din opoziție susțin...

Grosu: Anastasia Taburceanu a restituit la MoldATSA toți banii pe care i-a primit de la instituție

Liderul PAS, Igor Grosu, declară în contextul scandalului cu salariul nejustificat al verișoarei Maiei Sandu, Anastasia Taburceanu, angajată comunicatoare la MoldATSA, că aceasta ar...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.