„Este de-a dreptul halucinant” modul în care unii deputați au ales să exploateze tragedia din Grecia pentru a lansa acuzații false la adresa serviciului diplomatic al Republicii Moldova, susține ambasadorul Moldovei în Grecia. Reacția vine după ce liderul Partidului Democrația Acasă, Vasile Costiuc, a afirmat că familiilor victimelor li s-ar fi cerut 6 800 de euro pentru repatrierea persoanelor decedate.
„Este de-a dreptul halucinant și profund revoltător cum unii deputați au ales să exploateze tragedia din Grecia pentru a lansa calomnii grosolane și acuzații aberante la adresa serviciului diplomatic al Republicii Moldova, afirmă ambasadorul Moldovei în Grecia, Andrei Popov, într-o reacție la declarațiile liderului Partidului Democrația Acasă, Vasile Costiuc, potrivit omniapres.
Vezi și: Destinații de vacanță care îți schimbă viața
Diplomatul spune că atât Vasile Costiuc, cât și colegul acestuia de fracțiune, Alexandru Versinin, au lansat acuzații fără să verifice faptele.
„Chiar îmi este greu să înțeleg, domnilor deputați Vasile Costiuc și Alexandru Versinin, cum de puteți prolifera acuzații atât de grave, manipulatoare și complet false, fără să faceți nici măcar cel mai elementar demers de verificare a faptelor”, afirmă ambasadorul.
Acesta anunță că Grigore Butucea, consulul Republicii Moldova în Grecia, care gestionează cazul încă din dimineața zilei precedente, va prezenta public situația, bazându-se exclusiv pe fapte.
„Faptele vor vorbi de la sine. Și, sper, că odată clarificată situația, va fi loc și de scuzele de rigoare”, a transmis ambasadorul.
În același mesaj, diplomatul susține că Ambasada Republicii Moldova în Grecia și consulul Grigore Butucea au acționat prompt și exclusiv în interesul familiei îndoliate, facilitând toate procedurile prevăzute de legislație.
Potrivit acestuia, reprezentanții misiunii diplomatice nu au intervenit în stabilirea tarifelor practicate de compania funerară din Grecia și au facilitat încetarea imediată a colaborării cu aceasta după ce familia a decis să apeleze la o companie funerară din Republica Moldova.
Reacția vine după ce Vasile Costiuc a cerut public Ministerului Afacerilor Externe și Consulatului Republicii Moldova în Grecia ca serviciile consulare să fie acordate gratuit în acest caz și ca statul să acopere costurile de repatriere a victimelor, afirmând că solicitarea unei sume de 6 800 de euro ar reprezenta „o rușine națională”.
Ambasada Republicii Moldova în Grecia a precizat că, în urma tragicului accident, în care au murit trei membri ai unei familii, inclusiv un bebeluș de șase luni, s-a implicat încă din primele ore în acordarea asistenței consulare familiei afectate, menținând un contact permanent atât cu autoritățile elene, cât și cu prietenii victimelor și cu operatorii implicați în procedurile de repatriere.
”Documentarea cronologică a tuturor acțiunilor demonstrează că reprezentanții Ambasadei au acționat prompt și au oferit sprijin consular continuu pe întreaga durată a gestionării cazului. La solicitarea prietenilor familiei, Ambasada a pus la dispoziție contactele companiei funerare din Grecia, care deja era în proces de preluare de la spital a corpurilor neînsuflețite și era în măsură să inițieze operativ procedurile necesare. Rolul Ambasadei s-a limitat doar la facilitarea contactului și la obținerea autorizațiilor indispensabile prevăzute de legislația elenă pentru preluarea corpurilor și efectuarea expertizei medico-legale, fără a interveni în stabilirea tarifelor sau în relațiile contractuale dintre familie și operatorii funerary”, se arată în comunicatul misiunii.
Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate
Ambasada precizează că, după ce prietenii familiei au considerat oferta inițială a companiei elene prea ridicată și au optat pentru contractarea unei alte companii funerare din Republica Moldova, reprezentanța a respectat această decizie și a acționat exclusiv pentru a facilita transferul procedurilor.
În paralel, la solicitarea familiei și cu sprijinul unei deputate din Parlamentul elen, au fost purtate discuții cu operatorul grec, în urma cărora costurile aferente serviciilor deja prestate au fost reduse substanțial, de la aproximativ 1 200 de euro la 800 de euro.











