StiripesurseȘtirile zileiUE a aprobat al 21-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei

UE a aprobat al 21-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei

Publicat:

Ambasadorii permanenţi pe lângă UE ai statelor membre au ajuns joi la un acord politic cu privire la cel de-al 21-lea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, după mai multe săptămâni de negocieri, au anunţat diplomaţi europeni. Potrivit diplomaţilor citați de Reuters și AFP, pachetul include îngheţarea timp de 12 luni a plafonului preţului petrolului exportat din Rusia, la 44 de dolari/baril, precum şi o derogare de un an, reexaminată anual, care permite transferul de gaze naturale lichefiate (GNL) ruseşti către ţări terţe, scrie Agerpres.

„Statele membre au arătat solidaritate cu Grecia şi este de aşteptat ca Grecia să procedeze la fel cu alţii în viitor”, a declarat un diplomat european citat de Reuters. Lucrările tehnice privind pachetul de sancţiuni urmează să fie finalizate, iar procedura scrisă de adoptare va fi lansată joi după-amiază,

Ursula von der Leyen: „Adăugăm încă 32 de bănci ruseşti pe lista sancţiunilor”

Într-o postare pe X, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a „salutat acordul asupra celui de-al 21-lea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei” şi a mulţumit preşedinţiei irlandeze în exerciţiu a Consiliului UE pentru „facilitarea acestui acord”.

Citeşte şi: În Moldova ar putea fi deschise școli de marinari. Bolea: ‘Nicio navă nu navighează sub pavilionul Republicii Moldova’ – Stiripesurse.md


„Adăugăm încă 32 de bănci ruseşti pe lista noastră de interzicere a tranzacţiilor. De asemenea, firme de criptomonede şi platforme de tranzacţii petroliere”, a scris aceasta. „Îngheţăm ajustarea plafonului preţului petrolului timp de un an, astfel încât maşina de război rusească să nu beneficieze de şocurile pieţei”, a adăugat von der Leyen.

„Pentru prima dată, vizăm navele care asistă flota din umbră a Rusiei. Şi am făcut un pas important spre interzicerea oficială a intrării combatanţilor ruşi în UE”, a mai declarat şefa Comisiei Europene.

Grecia a obținut o derogare privind transportul de GNL

Noul pachet de sancţiuni a fost modificat faţă de propunerea iniţială a Comisiei Europene pentru a răspunde obiecţiilor Greciei privind transportul gazelor naturale lichefiate.

Atena a insistat ca Uniunea Europeană să permită companiilor sale să continue transportul GNL rusesc atunci când acesta este destinat unor clienţi din afara blocului comunitar.

Compromisul prevede că transferurile de GNL către ţări terţe vor fi permise, prin derogare, în cazul contractelor încheiate înainte de 24 februarie 2022, iar această derogare va fi reexaminată anual.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Chişinăul a ratificat Convenția prin care Ucraina va putea cere Rusiei despăgubiri de război

Parlamentul R. Moldova a ratificat Convenția privind instituirea Comisiei internaționale de reclamații pentru Ucraina, semnată la Haga la 16 decembrie 2025. Prin acea Comisie,...

VIDEO Majoritatea cetățenilor NU susțin reforma fiscală propusă de Guvern (sondaj)

Majoritatea cetățenilor se declară îngrijorați de măsurile incluse în reforma fiscală propusă de Guvern și declară că nu susțin aplicarea acesteia. Potrivit Barometrului socio-politic...

Guvern nou, dar scaunele puţin mai vechi: VIDEO Precizări privind mobilierul schimbat din sala de ședințe

Guvernul Republicii Moldova respinge informațiile potrivit cărora Executivul și-ar fi reînnoit mobilierul din sala de ședințe, precizând că nu au fost comandate sau procurate...

Raportul Băncii Mondiale referitor la veniturile R. Moldova

Republica Moldova își menține statutul de economie cu venituri medii-superioare, potrivit clasificării actualizate a Băncii Mondiale. Țara figurează în categoria statelor cu un venit...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.