StiripesurseJustiţieArest preventiv pentru două persoane din dosarul Moldatsa. A treia, în...

Arest preventiv pentru două persoane din dosarul Moldatsa. A treia, în arest la domiciliu

Publicat:

Două dintre cele trei persoane, reținute în urma perchezițiilor desfășurate la întreprinderea de stat Moldatsa, au fost plasate în arest preventiv pentru 30 de zile. Cea de-a treia persoană a fost plasată în arest la domiciliu pentru aceeași perioadă, transmite IPN.

Procuratura Anticorupție precizează că Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a admis integral demersurile privind aplicarea măsurilor preventive în privința a două persoane. Pentru cea de-a treia, instanța a dispus arest la domiciliu, admițând parțial solicitarea procurorilor. Instituția nu a precizat dacă va contesta hotărârea.

Vezi și: Destinații de vacanță care îți schimbă viața

Cei trei angajați ai Moldatsa au fost reținuți la sfârșitul săptămânii trecute, în cadrul unui dosar de abuz în serviciu. Potrivit Centrului Național Anticorupție, aceștia sunt suspectați că ar fi cauzat întreprinderii un prejudiciu deosebit de mare prin nereguli în administrarea patrimoniului, gestionarea resurselor și desfășurarea achizițiilor publice.

Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, persoanele reținute sunt contabila-șefă a întreprinderii, șeful adjunct al Direcției administrative și șeful adjunct al Departamentului de securitate aeronautică.


Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Universitățile din Moldova dau startul admiterii pentru anul de studii 2026–2027

Admiterea în instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova începe pe 27 iulie, iar candidații își vor putea depune dosarele online, prin platforma eadmitere.gov.md....

SONDAJ: Majoritatea moldovenilor consideră că UE este un partener financiar important pentru dezvoltarea țării

Infrastructura, sistemul medical și educația sunt domeniile în care cetățenii Republicii Moldova percep cel mai mult sprijin financiar din partea Uniunii Europene (UE). Potrivit sondajului...

Un petrolier a explodat în Strâmtoarea Ormuz după ce a lovit o mină marină

Un petrolier a explodat în Strâmtoarea Ormuz după ce a lovit o mină navală, în urma devierii de la ruta de navigație stabilită de...

Victoria Furtună: Prevederile privind statutul special al Autonomiei Găgăuze trebuie aplicate fără excepții

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, afirmă că respectarea Constituției Republicii Moldova reprezintă fundamentul statului de drept, iar prevederile privind statutul special al Autonomiei...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.