StiripesurseSocialSONDAJ: Majoritatea moldovenilor consideră că UE este un partener financiar important...

SONDAJ: Majoritatea moldovenilor consideră că UE este un partener financiar important pentru dezvoltarea țării

Publicat:

Infrastructura, sistemul medical și educația sunt domeniile în care cetățenii Republicii Moldova percep cel mai mult sprijin financiar din partea Uniunii Europene (UE).

Potrivit sondajului anual realizat de EU Neghbours East, majoritatea moldovenilor consideră că UE este un partener financiar important pentru dezvoltarea țării, potrivit zdg.

Vezi și: Destinații de vacanță care îți schimbă viața

Sondajul, realizat în perioada ianuarie-februarie 2026 pe un eșantion reprezentativ de 1.027 de persoane din Republica Moldova, arată că 89% dintre respondenți consideră că relațiile dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană sunt bune – cel mai ridicat nivel înregistrat în ultimul deceniu.

Infrastructura – domeniul în care este cel mai vizibil sprijinul UE

Întrebați în ce domenii oferă Uniunea Europeană sprijin financiar Republicii Moldova, cei mai mulți respondenți au indicat infrastructura (drumuri, rețele de apă și canalizare și alte proiecte de dezvoltare locală) – 61%.


Pe următoarele poziții s-au clasat:

  • sistemul de sănătate – 45%;
  • educația și învățarea pe tot parcursul vieții – 34%;
  • agricultura și dezvoltarea rurală – 31%;
  • dezvoltarea economică și comerțul – 29%;
  • sectorul energetic și electricitatea – 29%;
  • sprijinul pentru tineri – 27%

Datele arată că percepția cetățenilor asupra ajutorului european este legată în special de domenii care au un impact direct asupra vieții de zi cu zi – infrastructură, sănătate, educație și energie.

Corupția și reforma justiției, printre domeniile unde sprijinul UE este mai puțin perceput

La capitolul reforme instituționale, procentele sunt mai mici. Astfel, 21% dintre respondenți au menționat sprijinul UE pentru combaterea corupției și consolidarea aplicării legii, iar 19% au indicat reforma sistemului judiciar.

Sprijinul european pentru administrația publică și reformele instituționale a fost perceput de 11% dintre respondenți, iar respectarea statului de drept și reformele democratice – de 8%.

Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate

UE, percepută drept principal partener financiar

Potrivit aceluiași sondaj, 90% dintre respondenți consideră că Uniunea Europeană oferă un nivel ridicat sau moderat de sprijin financiar Republicii Moldova, iar 77% consideră UE cel mai mare contribuabil financiar extern al țării.

Totodată, imaginea Uniunii Europene rămâne una pozitivă: 57% dintre participanții la sondaj au o percepție favorabilă despre UE, iar 58% susțin aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Domenii unde cetățenii ar vrea mai mult sprijin european

Deși infrastructura este percepută ca principal domeniu al sprijinului european, atunci când sunt întrebați unde ar dori mai mult ajutor din partea UE, respondenții indică în primul rând:

  • agricultura – 38%;
  • sănătatea – 33%;
  • infrastructura – 32%.

Sondajul EU NEIGHBOURS east este realizat anual în statele Parteneriatului Estic din 2016 și analizează percepțiile populației privind Uniunea Europeană, sprijinul oferit și relațiile dintre UE și țările partenere.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un petrolier a explodat în Strâmtoarea Ormuz după ce a lovit o mină marină

Un petrolier a explodat în Strâmtoarea Ormuz după ce a lovit o mină navală, în urma devierii de la ruta de navigație stabilită de...

Victoria Furtună: Prevederile privind statutul special al Autonomiei Găgăuze trebuie aplicate fără excepții

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, afirmă că respectarea Constituției Republicii Moldova reprezintă fundamentul statului de drept, iar prevederile privind statutul special al Autonomiei...

Arest preventiv pentru două persoane din dosarul Moldatsa. A treia, în arest la domiciliu

Două dintre cele trei persoane, reținute în urma perchezițiilor desfășurate la întreprinderea de stat Moldatsa, au fost plasate în arest preventiv pentru 30 de...

Tomac: ‘România are mecanisme care pot accelera procesul de integrare europeană a Republicii Moldova’

România dispune de mecanisme bilaterale prin care poate sprijini și accelera procesul de integrare europeană a Republicii Moldova, susține europarlamentarul român Eugen Tomac. Declarațiile...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.