StiripesurseȘtirile zileiDupă ce a pornit un război sângeros împotriva traficanţilor de droguri...

După ce a pornit un război sângeros împotriva traficanţilor de droguri din Filipine, Duterte spune că a fumat marijuana

Publicat:

Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte, al cărui război controversat împotriva drogurilor a dus la moartea a 5.000 de presupuşi traficanţi şi consumatori de stupefiante de când a preluat puterea în 2016, a spus luni că a folosit marijuana pentru a rămâne treaz, însă imediat a precizat că a glumit, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Comentariul său va deranja cu siguranţă familiile victimelor războiului împotriva narcoticelor. Marijuana este ilegală în Filipine.

Citeşte şi: Un avion al ONU va evacua rebelii houthi răniţi în Yemen

“Folosesc marijuana ca să mă ţină treaz”, a declarat Duterte într-un discurs, plângându-se în legătură cu summitul de luna trecută al Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN).

În Singapore, el a evitat unele întâlniri şi a mai tras câte un pui de somn pentru a mai recupera din timpul nedormit, potrivit purtătorului său de cuvânt.


“Cu cât lucrurile devin mai intense, cu atât dormi mai greu, pentru că trebuie să recuperezi cu prezentările”, a spus Duterte.

După discurs, Duterte le-a declarat jurnaliştilor că a glumit, dar un activist pentru drepturile omului a criticat o astfel de încercare de umor.

Citeşte şi: CĂLĂUL jihadiştilor a fost lichidat în Siria

“Acest lucru cu siguranţă va înfuria şi mai mult familiile. Există o ruptură între ce a recunoscut preşedintele că a făcut şi ce a spus că le face celor care consumă droguri”, a declarat pentru Reuters Carlos Conde, cercetător filipinez al organizaţiei Human Rights Watch (HRW), cu sediul la New York.

“Acum, dacă preşedintele a recunoscut, fie şi în glumă, acest lucru subminează credibilitatea” întregii campanii, a adăugat el.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.