StiripesurseDiasporaVal uriaș de arestări în Rusia chiar de ziua lui Vladimir...

Val uriaș de arestări în Rusia chiar de ziua lui Vladimir Putin. Opoziția a marcat ziua prin proteste vehemente

Publicat:

Peste 130 de persoane care au participat la manifestaţiile din întreaga Rusie împotriva lui Vladimir Putin, proteste desfăşurate sâmbătă, în ziua în care liderul de la Kremlin împlineşte 65 de ani, au fost arestate, a anunţat ONG-ul OVD-Info, citat de Le Figaro.

Mii de protestatari ruşi au cerut, sâmbătă, eliberarea opozantului Aleksei Navalnîi şi demisia lui Vladimir Putin.

La Sankt-Petersburg au manifestat aproximativ 1.500 de persoane, dintre care zece au fost arestate, potrivit Reuters. “Putin este un hoţ” şi “Libertate”, au scandat manifestanţii.

La Moscova, au participat la proteste, în ciuda vremii ploioase, peste 2.000 de ruşi, care a scandat: “Rusia va fi liberă”, “Rusia fără Putin”. Şi în capitala Rusiei s-au semnalat câteva arestări.

Sâmbătă au avut loc manifestaţii în circa 80 de localităţi din Rusia.


Deşi s-a impus în ultimele luni ca opozantul numărul 1 al Kremlinului, Aleksei Navalnîi are puţine şanse de a se prezenta la alegeri. Comisia Electorală centrală anunţase în iunie că o precedentă condamnare pentru deturnare de fonduri îl face incompatibil pentru alegeri.

Vladimir Putin, la putere în Rusia din 1999, nu a anunţat încă dacă va candida pentru un nou mandat.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.