StiripesurseȘtirile zileiUltimul adio religios al lui George H.W. Bush înainte să fie...

Ultimul adio religios al lui George H.W. Bush înainte să fie înhumat alături de soţia sa (VIDEO)

Publicat:

Fostul preşedinte american George H.W. Bush a primit joi un ultim adio religios în Texas, înainte să fie înhumat, alături de soţia sa timp de peste 70 de ani, Barbara, şi de fiica lor decedată la o vârstă fragedă în urma unei leucemii, relatează AFP, potrivit News.ro .

În urma unei ceremonii solemene în Congres luni, iar apoi a unor funeralii de stat şi unei zile de doliu naţional miercuri, care au adus ţara într-un rar moment de unitate, al 41-lea preşedinte al Statelor Unite (1989-1993) se apropie de ultimul drum.

Citește și : Szijjarto: Există semne ale unui progres în relaţiile bilaterale dintre Ungaria şi Ucraina

Familia şi apropiaţii s-au reunit, joi dimineaţa (ora locală), la o ultimă ceremonie, la Biserica episcopaliană St. Martin, la Houston, pe care familia Bush o frecventează de decenii.


Fostul său secretar de stat James Baker, de care era foarte apropiat, a susţinut un discurs emonţionant şi marcat de mor, în linia omagiilor foarte personale care i-au fost aduse în ajun, în Catedrala Naţională de la Washington.

”El avea curajul unui războinic. Dar atunci când era momentul prudenţei, el şi-a păstrat mereu curajul unui pacificator”, a declarat fostul şef al diplomaţiei americane.

Ultimul preşedinte american din timpul Războiului Rece, George H.W. Bush a văzut căzând Zidul Berlinului şi Uniunea Sovietică prăbuşindu-se.

El a condus apoi o coaliţie internaţională, în Primul Război de la Golful Persic, după care a fost învins, în 1992, de democratul Bill Clinton, care i-a oprit drumul la un al doilea mandat.

Cu vocea înecată în lacrimi, pentru o vreme, James Baker s-a referit de asemenea la personalitatea sa, salutându-i ”bunătatea fără limite”.

George W. Bush, al 43-lea preşedinte al Statelor Unite, l-a îmbrăţişat în urma acestui elogiu funebru.

Sicriul lui Bush-tatăl, acoprit în continuare cu un steag american, a fost transportat apoi la un tren tras de o locomotivă vopsită în culorile avionului prezidenţial Air Force One şi marcată cu numele său.

După această călătorie cu trenul, el urma să sosească, pe drum, la Dallas, unde se află Biblioteca Prezidenţială George Bush, către ora locală 16.15 (vineri, 0.15, ora României).

El va fi înmormântat alături de Barbara, soţia sa timp de 73 de ani, decedată în aprilie, şi de Robin, fiica lor moară de o leucemie la vârsta de trei ani.

”În doliul nostru, putem zâmbi”, a declarat miercuri George W. Bush, în lacrimi, ”pentru că ştim că o strânge pe Robin în braţe şi ţine din nou mâna mamei în a sa”.

Citește și : Moreno: Se reunesc condiţiile ca Assange să părăsească Ambasada Ecuadorului la Londra

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

CFM atrage atenţia asupra accidentelor feroviare, din păcate, tot mai frecvente

Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM) atrage atenția asupra unei creșteri semnificative a numărului de incidente și accidente feroviare înregistrate în ultimele...

Importul de produse petroliere a crescut cu peste 8%

În primele trei luni ale acestui an importurile de produse petroliere a constituit 219.100,2 tone – cu peste 16.458 tone mai mult (+8,1%) decât...

Moldova a pierdut 22.900 de locuitori într-un an

Republica Moldova avea, la 1 ianuarie 2026, o populație cu reședință obișnuită de 2.365.600 de persoane, cu aproximativ 22.900 mai puține decât în urmă...

Sediul PAS din Bălți a fost spart noaptea trecută. Hoţii au furat calculatorul de serviciu

Oficiul organizației teritoriale a Partidul Acțiune și Solidaritate din Bălți a fost spart în noaptea trecută. Din interior au fost sustrase mai multe bunuri,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.