Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, se va întâlni miercuri după-amiază, la ora Bruxellesului 17:00 (ora României, 18:00), cu premierul britanic Theresa May, pentru discuții privind acordul de Brexit, informează agenția Reuters, potrivit mediafax.
Premierul Marii Britanii, Theresa May, vizitează mai multe capitale europene în încercarea de a renegocia aspecte ale acordului de Brexit, în special cele privind situația frontierei nord-irlandeze. Acordul pe tema Brexit prevede un statut special pentru provincia britanică Irlanda de Nord, pentru evitarea introducerii controalelor la frontiera cu Irlanda, stat membru al Uniunii Europene. Prevederea este contestată de numeroşi parlamentari britanici.
Citeşte şi: O rusoaică este acuzată de spionaj în SUA
Pe lângă Tusk, May urmează să se mai întâlnească cu premierul Olandei, Mark Rutte, și cu cancelarul german Angela Merkel, dar și cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.
Donald Tusk a declarat luni că Uniunea Europeană nu va renegocia deloc proiectul de acord pe tema Brexit semnat cu Marea Britanie.
“Am decis să convoc joi o reuniune a Consiliului European pe tema Articolului 50” (Brexit), a precizat Tusk, luni seară, pe Twitter.
Citeşte şi: Cutremur puternic la nord de Antarctica











