StiripesurseDiasporaPremierul britanic şi-ar fi asigurat un sprijin suficient pentru a câştiga...

Premierul britanic şi-ar fi asigurat un sprijin suficient pentru a câştiga votul de neîncredere (Reuters)

Publicat:

Premierul britanic Theresa May a primit miercuri asigurări de susţinere din partea a cel puţin 185 de parlamentari conservatori, număr suficient pentru a-i garanta că va câştiga votul de neîncredere din cadrul propriului partid care se va desfăşura în cursul serii, relatează agenţia Reuters, în urma unor anunţuri din presă şi de pe reţelele de socializare, scrie Agerpres.

Theresa May are nevoie de o majoritate simplă – de 158 din cele 315 voturi ale deputaţilor conservatori – pentru a rămâne la conducerea Partidului Conservator şi a guvernului.

Citește și : Parlamentul ungar a adoptat, într-o atmosferă tensionată, legea aşa-zisă a ‘sclaviei’

Totuşi, unii parlamentari care au susţinut public că o vor sprijini pe Theresa May, în privat au spus că vor vota împotriva ei, conform declaraţiilor date de unii comentatori.

“Mă voi bate împotriva acestui vot cu toate puterile mele”, a declarat ea, într-un scurt discurs susţinut în faţa Downing Street, afirmând că este “ferm hotărâtă să ducă la îndeplinire” punerea în aplicare a acordului privind Brexitul.


Acest acord i-a adus contestarea în propria ei formaţiune politică, Theresa May confruntându-se în prezent atât cu parlamentarii care consideră că ea a făcut prea multe concesii Uniunii Europene (în special prin acceptarea mecanismului de ”backstop” pentru Irlanda de Nord), cât şi cu cei care se opun Brexitului.

Citește și : Germania suplimentează controalele la frontiera cu Franţa

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.