StiripesurseDiasporaEurodeputaţii cer CE să ia măsuri împotriva conflictului de interese în...

Eurodeputaţii cer CE să ia măsuri împotriva conflictului de interese în care s-ar afla premierul ceh Babis

Publicat:

Parlamentul European a adoptat joi o rezoluţie prin care cheamă executivul Uniunii Europene să ia măsuri împotriva conflictului de interese în care s-ar afla premierul ceh Andrej Babis şi să sisteze finanţarea imperiului de afaceri ale acestuia, transmite Reuters, scrie Agerpres.

Miliardarul Andrej Babis, al doilea cel mai bogat om din Cehia, se confruntă cu acuzaţii din partea oponenţilor de când a intrat în politică, în 2011.

Citește și : Berlusconi spune că aprinde o lumânare în fiecare noapte pentru a avea loc un al doilea referendum privind Brexit

Lupta s-a extins la Bruxelles după ce în august au intrat în vigoare noi reglementări europene cu privire la conflictul de interese.

Rezoluţia adoptată joi cere Comisiei Europene să publice toate documentele legate de un posibil conflict de interese în cazul premierului ceh şi să explice ce măsuri intenţionează să adopte pentru remedierea situaţiei.


Potrivit unui aviz al serviciului juridic al Comisiei Europene, dezvăluit la începutul lunii de publicaţiile Le Monde şi The Guardian, prim-ministrul ceh se află într-o situaţie de ‘conflict de interese’ între rolul său de şef al guvernului şi activităţile sale economice.

Eurodeputaţii solicită suspendarea tuturor finanţărilor din fonduri europene către Agrofert – concernul înfiinţat de Babis în anii 1990, cu interese în agricultură, industria alimentară, industria chimică şi media – până când conflictul de interese va fi investigat în totalitate şi clarificat.

În nota confidenţială datată 19 noiembrie, avocaţii UE spun că dublul statut al lui Andrej Babis încalcă legea europeană şi ar putea duce la o cerere adresată guvernului ceh de a restitui subvenţiile UE.

Conform textului, fondurile europene primite de Agrofert s-au ridicat la 42 de milioane de euro în 2013 şi 82 de milioane în 2017.

Andrej Babis, care neagă presupusul conflict de interese, a plasat în 2017 concernul Agrofert într-un fond fiduciar pentru a respecta legislaţia cehă în materie.

Citește și : Statele din UE nu pot obliga operatorii de autocare să verifice paşapoartele călătorilor

Criticii săi, printre care şi organizaţia Transparency International, afirmă însă că măsura nu este suficientă, câtă vreme Babis continuă să fie principalul beneficiar al fondului.

Înaintea votului din Parlamentul European, Babis a afirmat că oponenţii săi politici au încercat să mute lupta politică în Parlamentul European. ‘Din punctul meu de vedere, aceasta este o afacere politică. Sunt convins că se va demonstra că nu am niciun conflict de interese’, a declarat el la televiziunea de stat. ‘Am procedat în conformitate cu legislaţia cehă. Acum ne aflăm în contact cu Comisia Europeană’, a adăugat Babis.

Partidul ANO al lui Babis face parte din Grupul ALDE (Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa).

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

Consulatul din Geneva se închide temporar

Misiunea Moldovei la Geneva anunță că, în perioada 9–30 iunie, activitatea consulară va fi temporar limitată, cu excepția serviciilor de urgență. Mai exact, în perioada...

Fiscul va primi mai multe informații despre conturile moldovenilor din străinătate

Republica Moldova se pregătește să extindă schimbul automat de informații fiscale cu alte state, inclusiv prin raportarea unor categorii noi de active financiare, precum...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.