StiripesurseDiasporaUE critică Kosovo în legătură cu decizia de creare a unei...

UE critică Kosovo în legătură cu decizia de creare a unei armate

Publicat:

Uniunea Europeană a criticat la rândul său vineri Kosovo pentru adoptarea unor legi pentru transformarea forţei de securitate actuale într-o armată propriu-zisă, relatează DPA, potrivit Agerpres.

“La fel ca NATO, ţările din UE continuă să împărtăşească opinia că mandatul KSF (Forţa de Securitate din Kosovo – n.r.) ar trebui schimbat numai printr-un proces incluziv şi gradual în acord cu Constituţia din Kosovo”, a precizat într-un comunicat un purtător de cuvânt al UE pentru afaceri externe.

Citește și : ONU se aşteaptă ca exodul venezuelenilor să ajungă la 5,4 milioane de persoane în 2019

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat anterior vineri că “regretă” decizia parlamentului de la Pristina de a crea o armată kosovară şi a afirmat că Alianţa îşi va “reexamina nivelul de angajare” în Kosovo.

Vineri, deputaţii kosovari au adoptat în unanimitate – în absenţa aleşilor minorităţii sârbe, care au boicotat şedinţa – proiectul legii care acordă mandat militar KSF, având în prezent în principal misiuni de securitate civilă. Securitatea şi integritatea teritorială din Kosovo sunt monitorizate după războiul din 1998-1999 de forţa internaţională condusă de NATO, KFOR.


Decizia privind crearea armatei kosovare survine într-un moment de intensificare a tensiunilor dintre Belgrad şi Pristina, după ce aceasta din urmă a impus taxe vamale asupra produselor sârbeşti, iar dialogul mediat de Uniunea Europeană se află într-un punct mort.

Citește și : Lidera formaţiunii care îi asigură lui May majoritatea parlamentară îi cere să nu mai cedeze în faţa UE

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.