StiripesurseDiasporaDecizia Kosovo de a se dota cu o armată este ireversibilă...

Decizia Kosovo de a se dota cu o armată este ireversibilă (Hashim Thaci)

Publicat:

Decizia Kosovo de a se dota cu o armată este ‘ireversibilă’, a declarat preşedintele kosovar Hashim Thaci, înainte de o reuniune luni a Consiliului de Securitate al ONU cerută de Serbia, furioasă în legătură cu iniţiativa autorităţilor de la Pristina, relatează AFP, scrie Agerpres.

‘Indiferent de ceea ce pot aduce discuţiile (din Consiliul de Securitate), armata Kosovo face parte dintr-un proces ireversibil. Dreptul instituţiilor kosovare de a crea o armată este istoric, corect şi în conformitate cu voinţa poporului kosovar’ cu toate comunităţile sale, a declarat Hashim Thaci pentru presă cu puţin timp înainte de a pleca la New York.

Citește și : Portavocea lui Putin compară regimul de la Kiev cu unul neonazist

Deputaţii kosovari au adoptat vineri în unanimitate – în absenţa aleşilor minorităţii sârbe, care au boicotat şedinţa – proiectul legii care acordă mandat militar Forţei de Securitate din Kosovo (KSF), însărcinată în prezent în principal cu misiuni de securitate civilă. Decizia privind crearea armatei kosovare este susţinută de SUA, care consideră că este o măsură istorică.

Însă Belgradul, susţinut de aliatul său Rusia, a fost iritat de acest anunţ. Belgradul nu recunoaşte independenţa fostei sale provincii.


La cererea Serbiei, Consiliul de Securitate al ONU urmează să discute această problemă luni. Aceasta este cea de-a doua reuniune a Consiliului de Securitate pe acest subiect, după reuniunea de urgenţă cu uşile închise de vineri.

Belgradul consideră că prin crearea unei armate a Kosovo se încalcă o rezoluţie a ONU care a pus capăt conflictului din perioada 1998-1999 între forţele sârbe şi cele rebele kosovare albaneze.

Citește și : Un ginere al preşedintelui iranian demisionează, după acuzaţii de nepotism

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.