StiripesurseDiasporaNegocieri MARATON pentru un acord guvernamental în Olanda

Negocieri MARATON pentru un acord guvernamental în Olanda

Publicat:

Prim-ministrul olandez Mark Rutte (foto) prezintă marţi noul acord guvernamental, încheiat între cele patru partide aflate în negocieri maraton de peste 200 de zile în urma alegerilor desfăşurate la 15 martie, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Cele patru formaţiuni – VVD (liberal) al premierului în exerciţiu Mark Rutte, CDA (creştin-democrat), D66 (liberal de stânga) şi ChristenUnie (CU, conservator) – au purtat cele mai lungi negocieri de după Al Doilea Război Mondial, partidele încercând să depăşească diferenţele în probleme precum impozitele, eutanasia şi migraţia, un subiect care a dominat alegerilor legislative, la care Partidul Libertăţii (PVV, anti-Islam) al lui Geert Wilders s-a plasat pe locul al doilea.

Citeşte şi: Erdogan A AŢIPIT la o conferinţă de presă comună cu preşedintele Ucrainei – VIDEO

Printre deciziile-cheie ale noii coaliţii se află reduceri de impozite de circa 5,5 miliarde de euro pentru angajaţi.

Un proiect al formaţiunii D66 de extindere a situaţiilor în care se poate recurge la sinuciderea asistată nu va primi sprijinul coaliţiei de guvernare, din cauza opoziţiei celor două partide creştine.


În privinţa migraţiei, cele patru partide din coaliţie au decis să limiteze indemnizaţiile financiare pentru solicitanţii de azil în primii lor doi ani de şedere, dar şi să crească cu câteva sute numărul refugiaţilor care vor fi primiţi în ţară.

Noul guvern de centru-dreapta, care va fi anunţat în cursul lunii, mai are în plan reducerea impozitelor pentru companii, dar şi majorarea taxelor pentru poluatori.

Acordul urmează să fie discutat într-o dezbatere în camera inferioară a parlamentului, după care Mark Rutte va primi misiunea formării guvernului.

Majoritatea guvernamentală va fi însă una foarte fragilă, în condiţiile în care partidul lui Rutte şi partenerii săi vor dispune de doar 76 de mandate din cele 150 ale camerei legislative inferioare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.