StiripesurseDiasporaBudapesta rămâne FERMĂ: 'Soarta minorităţilor maghiare nu este negociabilă'

Budapesta rămâne FERMĂ: ‘Soarta minorităţilor maghiare nu este negociabilă’

Publicat:

Soarta minorităţilor maghiare nu este negociabilă, a declarat marţi ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, făcând apel la autorităţile din Ucraina să retragă prevederile din noua lege a educaţiei care încalcă drepturile minorităţilor, transmite MTI, conform agerpres.

Şeful diplomaţiei ungare a afirmat în cadrul unei conferinţe de presă la Budapesta că noua lege ucraineană, care limitează accesul minorităţilor etnice la învăţământul în limba maternă, încalcă acordul de asociere dintre Ucraina şi Uniunea Europeană şi că Ungaria va cere revizuirea acestui acord la următoarea reuniune a miniştrilor de externe din UE care se va desfăşura la Luxemburg. În consecinţă, va trebui convocat Consiliul de asociere, iar Ungaria va cere să fie pusă pe agendă chestiunea încălcării acordului de asociere, a explicat ministrul.

Peter Szijjarto a mai spus că, dacă Ucraina nu ia măsurile necesare, ar putea fi aplicate sancţiuni cu caracter comercial şi a avertizat că Ungaria va bloca demersurile ucrainene în vederea integrării acestei ţări în UE cât timp legea în cauză nu va fi modificată.

Citeşte şi: Erdogan A AŢIPIT la o conferinţă de presă comună cu preşedintele Ucrainei – VIDEO

Ministrul ungar de externe a precizat că legea ucraineană a educaţiei afectează în mod negativ 71 de instituţii de învăţământ din vestul Ucrainei, unde trăiesc majoritatea etnicilor maghiari din această ţară.


El a insistat că argumentul în sensul că respectiva lege este necesară pentru a îmbunătăţi aptitudinile de limba ucraineană ale minorităţilor este o “minciună cinică” pe care Ungaria o va contesta în toate forumurile internaţionale. Educaţia în limba maternă şi cunoştinţele de ucraineană se pot dezvolta în paralel, a spus Szijjarto.

Ministrul ungar de externe a mai menţionat că va aborda această chestiune la întâlnirea pe care o va avea joi la Budapesta cu omologul său din Ucraina.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.