StiripesurseDiasporaScandalul ouălor contaminate cu insecticid se extinde în 17 state europene

Scandalul ouălor contaminate cu insecticid se extinde în 17 state europene

Publicat:

Gălbenuș de ou lichid contaminat insecticid a fost descoperit la o companie alimentară din Țara Bacilor, în nordul Spaniei, fiind pentru prima dată când au fost detectate în această țară ouă contaminate cu substanța toxică denumită fipronil, care a provocat o criză la nivel european, transmit AFP și Xinhua preluate de agerpres.

20.000 de unități de gălbenuș lichid pasteurizat, contaminat cu Fipronil, au fost găsite la o companie alimentară, care nu le-a folosit încă. Prin urmare, produsul nu a intrat în lanțul alimentar din Spania și va fi distrus în următoarele zile, a afirmat un purtător de cuvânt al Departamentului regional de sănătate.

Oficialul nu a putut preciza de unde provine gălbenușul lichid dar presa spaniolă sugerează că a fost importat din Franța.

Belgia a fost prima țară ca în 20 iulie a notificat oficial Sistemul rapid de alertă pentru alimente și furaje (RASFF) al UE de prezența ouălor contaminate, urmată de Olanda și Germania. Informația nu a fost făcută publică până la 1 august.

Vineri, Comisia Europeană (CE) a anunțat că 15 state sunt afectate de extinderea scandalului care implică ouă contaminate cu substanța toxică denumită fipronil.


Ouăle contaminate au fost distribuite în Belgia, Olanda, Germania, Suedia, Franța, Marea Britanie, Austria, Irlanda, Italia, Luxemburg, România, Polonia, Slovacia, Slovenia și Danemarca, precum și în două state din afara UE, respectiv Elveția și Hong Kong, a afirmat Daniel Rosario, purtător de cuvânt al CE.

De asemenea, Comisia Europeană a informat că intenționează să convoace în 26 septembrie o reuniune ministerială “pentru a trage învățăminte relevante” din scandal.

Retailerii din câteva state europene au retras din supermarketuri milioane de ouă, ca măsură de precauție față de o posibilă contaminare cu pesticide a ouălor provenite din Belgia și din Olanda, al doilea mare exportator de păsări, după SUA.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) consideră că această substanță este moderat toxică și ingerarea ei în cantități însemnate pe termen lung poate provoca vătămarea organelor interne.

La originea acestei crize sunt crescătorii de păsări din Olanda, care au recurs la Chickfriends, o societate specializată în eradicarea paraziților. Această societate ar fi utilizat un produs pe bază de plante, Dega 16, contaminat cu substanța activă din mai multe insecticide, fipronil, produs și de firma germană BASF. Această moleculă, utilizată în mod obișnuit la produsele veterinare împotriva puricilor, acarienilor și căpușelor, este interzisă în tratarea animalelor destinate consumului, precum păsările. Conform analizelor publicate, ferma olandeză Chickfriends a folosit această substanță pe care a achiziționat-o de la societatea belgiană Poultry-Vision. Potrivit presei, aceasta din urmă ar fi cumpărat cantități mari de fipronil din România.

În România, inspectorii din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Timiș au sechestrat săptămâna aceasta o cantitate de 1.000 de kg de gălbenuș de ou lichid, produs contaminat cu Fipronil, provenit din Germania.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.