StiripesurseDiasporaTurcia şi SUA vor finaliza un acord cu privire la oraşul...

Turcia şi SUA vor finaliza un acord cu privire la oraşul sirian Manbij (Cavusoglu)

Publicat:

Turcia şi Statele Unite au convenit să finalizeze un acord cu privire la oraşul sirian Manbij până la încheierea retragerii forţelor americane din Siria, a anunţat marţi ministrul turc de Externe Mevlut Cavusoglu, citat de agenţia de presă Anadolu, relatează Reuters, potrivit news.ro .

În virtutea acordului lor cu privire la Manbij, Ankara şi Washingtonul urmează să asigure împreună securitatea acestui oraş din nordul Siriei, iar miliţiile kurde Unităţile Protecţiei Poporului (YPG) urmează să se retragă din zonă.

Citește și : China respinge cu fermitate intervenţia Franţei în favoarea celor doi canadieni arestaţi

Turcia se opune prezenţei combatanţilor YPG în apropierea frontierei turco-siriene, întrucât ea consideră această organizaţie drept o grupare ”teroristă” care emană, în opinia sa, de la Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), împotriva căruia luptă în sud-estul teritoriului turc..

Donald Trump a anunţat miercuri retragerea celor aproximativ 2.000 de militari americani staţionaţi în Siria, în principal în susţinerea Forţelor Democratice Siriene (FDS), o alianţă arabo-kurdă dominată de YPG care luptă împotriva Statului Islamic (SI) în Siria.


Această retragere ar urma să înceapă în săptămânile următoare.

Decizia-surpriză a locatarului Casei Albe a consternat unele capitale aliate ale Statelor Unite şi a condus la demisia secretarului american al Apărării James Mattis.

CONTACTE ÎNTRE MOSCOVA ŞI ANKARA

Kurzii sirieni se tem că ar putea fi victimele colaterale ale acestei retrageri, prinşi între armata turcă şi forţe guvernamentale siriene şi ale aliaţilor preşedintelui sirian Bashar al-Assad.

Într-un interviu acordat ziarului Hurriyet, Mevlut Cavasoglu a reiterat hotărârea Turciei de a efectua o operaţiune ”cât mai rapid posibil” împotriva kurzilor sirieni, la est de Eufrat.

Preşedinţii turc Recep Tayyip Erdogan şi american Donald Trump au conevit duminică să-şi coordoneze acţiunile cu scopul de a evita un gol de putere, a anunţat preşedinţia turcă. Erdogan l-a invitat pe Trump într-o vizită oficială în Turcia în 2019, a anunţat Casa Albă.

Donald Trump a dat asigurări duminică seara că Recep Tayyip Erdogan s-a angajat să ”eradice” ceea ce a mia rămas din SI în Siria.

Mevlut Cavasoglu urmează să efectueze în zilele următoare o vizită în Rusia, pentru a discuta despre consecinţele retragerii americane, potrivit CNN Turk.

Recep Tayyip Erdogan a declarat marţi pentru presă că intenţionează să îl întâlnească pe Vladimir Putin pentru a discuta despre retragerea americană, însă nu a oferit vreo dată în acest sens.

Kremlinul a anunţat, la rândul său, că pe agenda lui Putin nu figurează imediat o asemenea întâlnire.

Citește și : Putin întreprinde o vizită în Serbia în ianuarie 2019

Un purtător de cuvânt al lui Erdogan a declarat că Turcia preconizează să-şi consolideze coordonarea cu Moscova în Siria, în urma deciziei lui Trump.

Ministrul turc de Externe a mai declarat pentru Hurriyet că Mehmet Hakan Atilla – un cadru al băncii publice turce Halkbank, condamnat în mai în Statele Unite la 32 de lunii de închisoare după ce a fost găsit vinovat că a ajutat Iranul să ocolească sancţiunile americane – ar putea să revină în curând în Turcia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.