StiripesurseSintezePeste 11.000 de persoane s-au refugiat din ultima redută a jihadiștilor...

Peste 11.000 de persoane s-au refugiat din ultima redută a jihadiștilor în estul Siriei (OSDO)

Publicat:

Peste 11.000 de persoane s-au refugiat în ultimele două săptămâni din ultima redută a grupării Stat Islamic (SI) în estul Siriei, a indicat joi Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), precizând că este vorba mai ales despre familii de jihadişti care au fugit din calea ofensivei unei coaliţii arabo-kurde, relatează AFP, potrivit agerpres.

Forţele Democratice Siriene (FDS) au lansat în septembrie o ofensivă împotriva unui bastion al grupării Stat Islamic în provincia Deir Ezzor, nu departe de frontiera cu Irakul, cu sprijinul unei coaliţii internaţionale antijihadiste aflate sub comanda SUA. Pe 14 septembrie, combatanţii au cucerit Hajine, cea mai mare localitate a bastionului, potrivit OSDO. Jihadiştii se află încă în satele apropiate Soussa şi al-Chaafa, precum şi în câteva mici cătune.

Citește și : O întâlnire între Trump și oficialii irakieni, anulată pe fondul unor dezacorduri

De la cucerirea Hajine, din ce în ce mai multe persoane au fugit din sector, a precizat directorul OSDO, Rami Abdel Rahman. ”Aceste ultime două săptămâni au fost marcate de cel mai important exod: 11.500 de persoane”, a afirmat Abdel Rahman, precizând că ”majoritatea persoanelor strămutate sunt apropiaţi ai membrilor SI”.

În total, începând din septembrie, 15.000 de persoane au abandonat reduta SI, potrivit aceleiaşi surse.


FDS au arestat circa 700 de combatanţi ai SI infiltraţi printre persoanele strămutate, conform OSDO, care dispune de o vastă reţea de surse în întreaga Sirie, aflată în război. Persoanele strămutate sunt transportate de către FDS către un câmp petrolifer transformat în bază militară, unde sunt supuşi unor controale privind identitatea. Civilii sunt apoi transferaţi în tabere, în timp ce combatanţii sunt interpelaţi.

Abdel Rahman a mai spus că în prezent au loc lupte în satele al-Chaafa şi Soussa şi că raidurile aeriene ale coaliţiei continuă. ”SI pare să fie pe punctul de a se prăbuşi, rezistenţa sa a scăzut mult, dar minele îngropate de către jihadişti împiedică înaintarea FDS”, a afirmat el, prezicând o înfrângere a jihadiştilor în zilele următoare.

Pe 19 decembrie, preşedintele Donald Trump a anunţat retragerea celor circa 2.000 de militari americani angajaţi în Siria, susţinând că Statul Islamic este ”în mare parte învins”.

Citește și : Catedrala Stephansdom din centrul Vienei, evacuată în urma unei amenințări cu bombă

În afară de reduta Hajine, jihadiştii SI se mai află într-un sector al deşertului sirian care se întinde din centrul ţării până în provincia Deir Ezzor şi unde au loc confruntări sporadice cu forţele regimului sirian.

În Siria şi în Irak, autoproclamatul ”califat” al Statului Islamic se reduce treptat în faţa numeroaselor ofensive, după ce în 2014 cunoscuse o ascensiune fulminantă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.