StiripesurseDiasporaSpania: Partidul de extremă dreaptă Vox ar intra în parlament conferind...

Spania: Partidul de extremă dreaptă Vox ar intra în parlament conferind dreptei majoritatea (sondaj)

Publicat:

Partidul de extremă dreaptă Vox şi-ar face intrarea în parlamentul spaniol cu 13% din voturi dacă alegeri legislative ar fi organizate în acest moment, ceea ce ar putea conferi conservatorilor majoritatea, potrivit unui sondaj dat publicităţii miercuri, citat de AFP, potrivit agerpres.

Această anchetă, prima publicată în acest an, în cotidianul El Mundo, creditează Vox cu 43 până la 45 de locuri. El şi-ar face astfel o intrare răsunătoare în parlament, unde nu a avut niciodată vreun loc. Ultimul sondaj al aceluiaşi institut, Sigma Dos, realizat în iulie, nu-i atribuia suficiente voturi pentru a intra în legislativ.

Citește și : Hariri: Libanul „nu poate” continua fără guvern

Premierul Pedro Sanchez nu ar putea rămâne la putere, chiar dacă partidul său socialist spaniol (PSOE) s-ar clasa în frunte cu 22,6% din sufragii, adică cu patru puncte mai puţin decât cele 26,3% care îi erau atribuite în iulie.

Acest sondaj nu atribuie socialiştilor decât între 92 şi 96 din cele 350 de locuri ale Congresului deputaţilor şi Pedro Sanchez nu ar reuşi să formeze o majoritate nici chiar cu aportul voturilor partidului stângii radicale Podemos şi ale formaţiunilor naţionaliste catalane şi basce, care i-a permis învestitura în iunie. Împreună, ele nu ar totaliza decât 167 de locuri, faţă de cele 176 necesare majorităţii.


Partidul Popular (PP, dreapta) ar obţine 19,2%, urmat de liberalii din Ciudadanos, care ar obţine 18,8%.

Dacă PP, Ciudadanos şi Vox şi-ar uni forţele, ele ar obţine o majoritate absolută în legislativ, cu 189 de locuri, potrivit sondajului.

Vox, creat în 2013, şi-a făcut intrarea luna trecută într-un parlament regional, cel al Andaluziei (sud), cu 12 locuri, denunţând sosirile migranţilor pe mare şi politica dialogului cu separatiştii catalani iniţiată de Sanchez.

Citește și : Donald Trump este nerăbdător să se întâlnească din nou cu Kim Jong Un

PP şi Ciudadanos au semnat în 26 decembrie un acord pentru a guverna în Andaluzia, dar vor avea nevoie pentru a fi învestite de voturile extremei drepte.

Această anchetă, efectuată telefonic, pe un eşantion de 1.000 de alegători, a fost realizată între 21 şi 27 decembrie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.