StiripesurseDiasporaAdjunctul ministrului britanic pentru Brexit lansează un avertisment dur

Adjunctul ministrului britanic pentru Brexit lansează un avertisment dur

Publicat:

Adjunctul ministrului britanic pentru Brexit Kwasi Kwarteng (foto) a avertizat luni cu privire la riscul reprezentat de eventuala respingere de către parlamentul de la Londra a acordului de retragere a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană, transmite Reuters, potrivit agerpres.

”Avem la dispoziţie o săptămână. Sunt foarte optimist că acordul va fi votat în cursul săptămânii viitoare. Situaţia este în schimbare, cred că vom ajunge într-un punct unde, sper, vom câştiga votul”, a declarat luni Kwasi Kwarteng pentru BBC.

Citeşte şi: Kim Jong Un nu-şi serbează ziua de naştere

”Dacă acordul nu trece, atunci se deschide posibilitatea creşterii incertitudinii şi a haosului”, a adăugat Kwarteng.

Postul BBC, citând surse guvernamentale britanice, a anunţat luni că votul în parlamentul de la Londra asupra acordului privind Brexit-ul va avea loc marţi, 15 ianuarie.


Pentru a evita o înfrângere în legislativ, premierul britanic Theresa May a fost nevoit, la 10 decembrie, să reprogrameze pentru săptămâna 14-20 ianuarie votul asupra acordului de retragere a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană.

Duminică, Theresa May a afirmat că respingerea în parlament a acordului privind Brexit va duce ţara sa pe un ‘teritoriu necunoscut’, dar a dezminţit relatările din presă conform cărora ar intenţiona să amâne încă o dată votul asupra acestui acord în Camera Comunelor.

Citeşte şi: Globurile de Aur 2019. Avem lista completă a premianţilor

Dacă parlamentarii britanici resping acordul, Regatul Unit va trebui fie să se retragă din blocul comunitar fără un acord, fie să amâne Brexit-ul prevăzut în prezent pentru 29 martie.

Londra caută să obţină noi garanţii din partea UE în legătură cu ‘plasa de siguranţă’, o măsură prin care s-ar evita o frontieră fizică între Republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.