StiripesurseDiaspora'Veste galbene' britanice, chemate sâmbătă, la Londra, la o 'manifestaţie naţională'

‘Veste galbene’ britanice, chemate sâmbătă, la Londra, la o ‘manifestaţie naţională’

Publicat:

Mişcarea anti-austeritate ‘People’s Assembly’ a chemat pentru sâmbătă, la Londra, la o ‘manifestaţie naţională’, îndemnându-i pe participanţi să poarte ‘veste galbene’, simbolul manifestaţiilor care zguduie Franţa începând din noiembrie, transmite AFP, potrivit agerpres.

‘People’s Assembly’, cu orientare de stânga, a lansat un apel la organizarea de adunări şi în alte oraşe britanice săptămâna viitoare.

Citește și : SUA nu au prezentat până acum Rusiei nicio dovadă reală privind presupusa ei ingerinţă în alegerile americane (Riabkov)

Ea cere, de asemenea, alegeri legislative anticipate pentru alungarea de la guvernare a Partidului Conservator, aflat la putere din 2010.

‘Nu vă uitaţi vesta galbenă’, se spune în apelul lansat pe pagina de Facebook a mişcării, sub cuvântul de ordine ‘Vestele galbene împotriva austerităţii’. Mai mult de 1.700 de persoane şi-au anunţat pe Facebook participarea la manifestaţie.


Şi alte organizaţii, printre care ‘Stand Up To racism’, care critică politica guvernului în materie de primire de refugiaţi, şi-au chemat simpatizanţii să se alăture adunării, la care va lua cuvântul şi o deputată laburistă, Laura Pidcock.

În paralel, pe reţelele sociale, militanţi pro-Brexit, printre care unii apropiaţi de extrema dreapta, au lansat la rândul lor un apel la manifestaţie, sub hashtagul ‘#YellowVestUK’.

Chiar dacă mobilizarea ‘vestelor galbene’ britanice a rămas până acum foarte redusă, anumite grupuri au fost puternic criticate în ultimele zile după ce au proferat insulte ori au intimidat jurnalişti şi deputaţi în preajma parlamentului, care a început dezbaterea acordului cu privire la Brexit.

Deputata conservatoare Anna Soubry, favorabilă unui al doilea referendum, a fost numită ‘nazistă’ luni de manifestanţi pro-Brexit, unii îmbrăcaţi cu veste galbene. Deputata i-a descris drept un mic grup de persoane ‘care se plimbau în jurul Westminster-ului şi intimidau oamenii’.

Citește și : Migranţii blocaţi în Mediterana au debarcat în Malta, după un acord între opt state UE

Aceste acţiuni au fost condamnate de guvern şi i-au determinat pe mai mult de 50 de deputaţi să trimită o scrisoare şefei Scotland Yard pentru a-şi exprima ‘via preocupare faţă de deteriorarea situaţiei de securitate în proximitatea parlamentului’.

Sâmbătă, ‘veste galbene’ reunite la Londra sau Manchester au preluat sloganuri ale English Defence League (EDL), o grupare marginală de extremă dreapta care susţine că luptă împotriva ameninţării islamiste, a relatat cotidianul The Independant.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.