StiripesurseȘtirile zileiRD Congo: Opozantul Felix Tshisekedi,ales președinte

RD Congo: Opozantul Felix Tshisekedi,ales președinte

Publicat:

Felix Tshisekedi, unul din liderii opoziției din Republica Democrată Congo, a fost ales președinte al țării în urma unui scrutin îndelung amânat, a anunțat autoritatea electorală de la Kinshasa, însă victoria acestuia este contestată de Martin Fayulu, un alt lider al opoziției, potrivit mediafax.

Felix Tshisekedi, care a obținut 7 milioane de voturi, comparativ cu Martin Fayulu, care a adunat 6,3 milioane de voturi, este primul președinte ales în mod democratic în istoria Republicii Democrate Congo. Emmanuel Ramazani Shadary, Candidatul susținut de actualul regim condus de președintele Joseph Kabila, s-a clasat pe locul al treilea, cu doar 4,3 milioane de voturi.

Citește și : Orban consideră că trebuie să se „lupte“ cu Macron deoarece este liderul forţelor „pro-imigraţie”

Victoria unui lider al opoziției reprezintă o surpriză în condițiile în care existau temeri că alegerile vor fi fraudate în favoarea candidatului actualului regim.

Totuși, Fayulu, celălalt lider major al opoziției, a acuzat autoritatea electorală de fraude, afirmând că rezultatele sunt “inventate”.


“Poporul congolez a fost jefuit de victoria sa, ceva ce poporul nu va accepta niciodată”, a afirmat Fayulu.

În unele zone din această țară au izbucnit proteste violente, soldate deja cu patru persoane decedate, inclusiv doi ofițeri de poliție.

Secretarul General al ONU, Antonio Guterres, a lansat un apel la calm după anunțarea rezultatelor, în timp ce ministrul francez de Externe, Jean-Yves Le Drian, a afirmat că victoria lui Tshisekedi “nu este în conformitate cu rezultatele pe care le-am putut observa”, adăugând că Fayulu “părea să fie în frunte”.

Citește și : Cod roşu de incendii în 398 de municipii din Columbia cauzate de fenomenul El Nino

Alegerile prezidenţiale din Republica Democrată Congo, amânate timp de doi ani, s-a desfășurat pe data de 30 decembrie, fiind înregistrate o serie de probleme, cea mai gravă fiind aceea că aproximativ 1,2 milioane de persoane din regiuni dominate de opoziţie și-au putut exercita dreptul la vot. Autorităţile au comunicat că amânarea votului în aceste regiuni până în luna martie are legătură cu temerile privind răspândirea unei epidemii de Ebola.

Actualul preşedinte congolez Joseph Kabila conduce ţara de 17 ani, din 2001, după asasinarea tatălui său.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Moldova va găzdui o Conferință internațională dedicată convergenței europene

Experți internaționali, decidenți și cercetători se vor reuni la Chișinău în cadrul unei conferințe internaționale, pentru a discuta despre interacțiunea dintre sustenabilitatea fiscală și...

Tinerii din Moldova pot aplica la o competiție europeană pentru startupuri

Tinerii din Republica Moldova cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani își pot înscrie ideile de afaceri la Youth Start-Up Challenge 2026, competiție...

Un automobil a explodat într-o parcare din capitală. Pagube la cinci automobile

Un automobil a explodat vineri într-o parcare de pe strada Uzinelor din Chișinău. Contactat de IPN, ofițerul de presă al Direcției de poliție a...

Indemnizația de maternitate va putea fi stabilită și pentru femeile necăsătorite în baza venitului tatălui copilului

Femeile necăsătorite și neasigurate ar putea beneficia de indemnizație de maternitate calculată în baza venitului asigurat al tatălui copilului. Parlamentul a votat în prima...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.