StiripesurseDiasporaDirectorul companiei pentru autostrăzi a Italiei scapă 'basma curată' în procesul...

Directorul companiei pentru autostrăzi a Italiei scapă ‘basma curată’ în procesul legat de accidentul mortal din 2013

Publicat:

Directorul companiei pentru autostrăzi a Italiei (ASPI), Giovanni Castellucci, a fost achitat vineri, în procesul care are loc după accidentul de autocar din 2013 soldat cu 40 de morţi în sudul ţării, informează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

Procurorul tribunalului din Avellino solicitase zece ani de închisoare pentru directorul companiei Autostrade per l’Italia pentru responsabilitatea societăţii pe care o conduce în accidentul de la 28 iulie 2013 din apropiere de acest oraş, când un autocar cu pelerini originari din provincia Napoli a intrat în plină viteză pe o pantă descendentă, în pofida numeroaselor panouri de avertizare, şi a lovit mai mult vehicule aflate în faţă, după care a ieşit de pe şosea şi a căzut în gol circa 30 de metri. Treizeci şi opt de oameni au murit pe loc, iar alţi doi la spital.

Citeşte şi: Proteste de amploare în Argentina. Oamenii s-au săturat de austeritatea lui Macri!

Castellucci, în vârstă de 59 de ani şi care a indicat deja că va renunţa la conducerea ASPI, după un mandat de 13 ani, este anchetat şi în legătură cu prăbuşirea podului de la Genova din august anul trecut, soldată cu 43 de morţi.

“Ruşine!”, “Aceasta nu este justiţie!”, “Castellucci este un asasin!”, “Vânduţi!” – au reacţionat apropiaţii victimelor, la anunţarea verdictului.


Citeşte şi: SUA au început retragerea militară din Siria

Pedeapsa cea mai severă în legătură cu tragedia din iulie 2013 a fost pronunţată împotriva proprietarului autocarului, Gennaro Lametta, care a fost condamnat la 12 ani de închisoare, considerându-se că la originea accidentului s-a aflat funcţionarea necorespunzătoare a frânelor vehiculului. Parchetul a estimat însă că şi ASPI are o parte de responsabilitate, deoarece nu a întreţinut în bune condiţii carosabilul, care a fost afectat de sarea aruncată pe şosea pentru a evita poleiul în cursul iernii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

Consulatul din Geneva se închide temporar

Misiunea Moldovei la Geneva anunță că, în perioada 9–30 iunie, activitatea consulară va fi temporar limitată, cu excepția serviciilor de urgență. Mai exact, în perioada...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.