StiripesurseDiasporaUn lider AfD avertizează partidul să nu solicite un calendar concret...

Un lider AfD avertizează partidul să nu solicite un calendar concret al ieşirii Germaniei din UE

Publicat:

Alexander Gauland, copreşedinte al partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), şi-a avertizat duminică partidul şi i-a cerut să nu solicite un calendar concret al ieşirii Germaniei din Uniunea Europeană, transmite dpa, potrivit agerpres.

“Cred că nu este înţelept să mergem la alegeri cu o solicitare maximală”, le-a spus el delegaţilor reuniţi în oraşul Riesa (estul Germaniei) pentru o conferinţă a partidului.

Citește și : Armata israeliană a localizat şi ultimul tunel transfrontalier al Hezbollah-ului

Dacă ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar va duce la turbulenţe pe termen scurt şi la probleme economice, acest lucru ar putea avea un impact negativ asupra alegătorilor germani la viitoarele alegeri, a apreciat el.

Cei 500 de delegaţi la conferinţă, care se va încheia luni, se pregătesc pentru alegerile pentru Parlamentul European din mai, alegând candidaţi şi stabilind poziţia partidului în chestiuni-cheie.


La conferinţă se va discuta şi sprijinul pentru o eventuală ieşire a Germaniei din Uniunea Europeană, aşa-numitul Dexit, dacă blocul comunitar nu este reformat. O comisie care se ocupă de stabilirea programului AfD a elaborat o primă propunere care prevede o astfel de ieşire în termen de cinci ani, în lipsa unor reforme la nivelul Uniunii Europene.

Citește și : Shutdown-ul din SUA, cel mai lung din istorie

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.