StiripesurseȘtirile zileiCanicula din Australia topește asfaltul de pe străzi

Canicula din Australia topește asfaltul de pe străzi

Publicat:

Valul de caniculă care s-a abătut asupra Australiei a ajuns vineri în cea de-a şasea zi, temperaturile au înregistrat valori record, iar asfaltul a început să se topească sub soarele arzător, informează dpa, potrivit agerpres.

În localitatea Wauchope, la 373 de km nord de Sydney, angajaţii care se ocupă de întreţinerea drumurilor au fost nevoiţi să stropească cu apă asfaltul care începea să se topească şi risca să se lipească de roţile autovehiculelor, a relatat ziarul local Argus.

Citește și: Trump A ANULAT deplasarea delegației americane la Davos

Valul de căldură a cuprins estul Australiei, unde temperaturile au atins vineri valori record cu mult peste 40 de grade Celsius.

Temperaturile caniculare nu s-au înregistrat însă doar în timpul zilei. Recordul pentru cea mai ridicată temperatură nocturnă înregistrată în Australia a fost doborât joi, la Noona, o localitate la 800 de km vest de Sydney, unde termometrele au urcat până la 35,9 grade Celsius.


Potrivit lui Blair Trewin, de la Adminstraţia de Meteorologie, a fost cea mai călduroasă noapte înregistrată vreodată în Australia.

Citește și: Guvernul de la Roma adoptă venitul de cetăţenie și reforma pensiilor

“Am avut parte de cinci zile consecutive cu temperaturi cu mult peste 40”, a declarat acesta pentru postul naţional de televiziune ABC. Este cea mai călduroasă perioadă de ianuarie din 1939.

Potrivit meteorologilor, vremea ar trebui să se amelioreze în timpul weekendului, după care va deveni din nou caniculară săptămâna viitoare.

“Avem indicii că urmează un alt val de căldură extremă spre finalul săptămânii viitoare”, a spus Trewin.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Horoscop 22 iulie 2026

Ziua aduce clarificări în bani, relații și carieră. Berbecii pot rezolva o problemă financiară, Taurii au parte de discuții sincere în cuplu, iar Scorpionii...

Un turist a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt a avut o criză de astm

Un turist britanic a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt, bărbatul a avut o criză de astm. Incidentul a...

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.