StiripesurseDiasporaPutin nu a discutat cu Maduro despre un posibil sprijin militar...

Putin nu a discutat cu Maduro despre un posibil sprijin militar sau financiar al Rusiei pentru Venezuela (Kremlin)

Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin nu a discutat despre un posibil sprijin militar sau financiar al Rusiei pentru Venezuela în cadrul discuţiei telefonice avute joi cu preşedintele venezuelean Nicolas Maduro, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de DPA, scrie agerpres.

Preşedinţia lui Maduro s-a clătinat pe fondul protestelor în masă, în contextul în care economia bazată pe petrol a acestui stat sărac din America de Sud se află în prag de colaps.

Citește și : Peste 95.000 de plângeri în statele UE de la intrarea în vigoare a noilor reglementări în materie de protecţie a datelor personale

Şeful legislativului venezulean Juan Guaido, care s-a autoproclamat miercuri ‘preşedinte interimar’ , a fost recunoscut de către SUA şi mai multe ţări din regiune. Maduro a reacţionat prin ruperea relaţiilor cu SUA şi închiderea ambasadei şi consulatelor venezuelene de pe teritoriul Statelor Unite.

O ingerinţă străină în situaţia politică internă din Venezuela este inacceptabilă, a insistat Kremlinul, la finalul reuniunii Consiliului Securităţii Rusiei, convocat vineri de către preşedintele Vladimir Putin cu privire la situaţia din Venezuela.


Cu această ocazie ‘a fost confirmată încă o dată poziţia Rusiei privind inadmisibilitatea oricărui tip de amestec extern în situaţia politică internă a acestei ţări (Venezuela)’, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de TASS.

În cursul discuţiei telefonice cu Maduro, Vladimir Putin ‘şi-a exprimat sprijinul pentru autorităţile venezuelene legitime pe fondul agravării crizei politice interne provocate din afara ţării’, indicase joi Kremlinul.

‘Ingerinţa externă distructivă reprezintă o încălcare gravă a normelor fundamentale ale dreptului internaţional ‘, a afirmat Kremlinul, citând declaraţia făcută de Vladimir Putin.

Luna trecută, Putin s-a întâlnit cu Maduro la Moscova şi a exprimat un mesaj similar de sprijin.

Rusia, a cărei economie se confruntă cu o scădere a preţului la petrol în ultimii ani, a semnat un acord anul trecut pentru restructurarea datoriei venezuelene de 3,15 miliarde de dolari pentru a evita intrarea Venezuelei în incapacitate de plată.

În acelaşi timp, partea rusă speră că administraţia SUA nu va porni o aventură în Venezuela sau în Siria pentru a distrage atenţia publicului intern de la ‘shutdown’, se afirmă într-un comunicat al Ambasadei Rusiei de la Washington.

Citește și : Spania cere alegeri în Venezuela sau recunoaşterea lui Juan Guaido ca preşedinte interimar

Toate opţiunile sunt pe masă privind Venezuela, a declarat miercuri seara preşedintele american Donald Trump, la câteva minute după ce SUA l-au recunoscut pe opozantul Juan Guaido drept ‘preşedinte interimar’ al ţării, potrivit DPA.

Întrebat dacă ar putea trimite soldaţi americani în Venezuela, Donald Trump a răspuns: “Nu avem nimic prevăzut, dar toate opţiunile sunt pe masă”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.